Un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Iași, a încercat să iasă din țară, pe la Vama Huși, la volanul unei mașini, cu un permis auto fals despre care a recunoscut că l-a cumpărat cu 400 de euro din Republica Moldova.

Autoritățile din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huşi, au declarat ca bărbatul a fost prins în noaptea de marți spre miercuri, când oamenii legii l-au oprit pentru control, în localitatea Drânceni.

„La controlul de frontieră, L.C. a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova. Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals şi că L.C. nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere”, transmite purtătorul de cuvânt al STPF Vaslui, Irina Mirică.

Bărbatul a recunoscut, în cele din urmă, că a cumpărat permisul de conducere prin intermediul unui cetăţean din Chişinău, pe care nu îl cunoaște, contra sumei de 400 de euro.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru uz de fals şi conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, iar la finalizare vor fi dispuse măsurile legale.


Despre autor:


Ultima actualizare: 22 Aprilie 2020 - 09 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.