Daniel Grigoriciuc, pastor și director al postului de radio Vocea Evangheliei Suceava, a trecut prin clipe cumplite în timpul luptei sale cu virusul COVID-19.

După ce s-a întors, împreună cu soția sa, Tabita, dintr-o slujire din Belgia, au aflat că sunt infectați cu coronavirus și au fost internați la Spitalul Județean Suceava, în luna martie.

Din cauza apariției complicațiilor în ceea ce privea starea de sănătate a lui Daniel Grigoriciuc, acesta a fost transferat la Spitalul de Boli Infecțioase din Iași.

M-am întors dintr-o slujire din Belgia, la un moment dat am simţit că sănătatea mi se şubrezeşte şi s-a dovedit că eram infectat. Şi eu, şi soţia am ajuns la spitalul din Suceava, de unde eu, din cauza agravării stării, am ajuns la Iaşi. Sunt impresionat de dragostea fraţilor şi a surorilor care s-au rugat pentru mine. Vreme de o lună nu am vorbit decât cu mine însumi şi cu Dumnezeu. Domnul ne-a arătat cât de uşor se poate muri, că nu ne putem bizui pe noi, că trebuie să ne bizuim pe el... am fost la terapie intensivă, am văzut scene care m-au marcat pe viaţă. Medicii au recunoscut că din punct de vedere medicală singura mea şansă a fost Dumnezeu. Acum am vigoare, poftă de mâncare şi poftă de viaţă”, a mărturisit pastorul.

Starea de sănătate tot mai gravă a pastorului a necesitat intubarea, așa că acesta a fost băgat în comă indusă. El a spus că nu își amintește momentele critice, pentru că nu era conștient.

După ce și-a revenit, acesta și-a sunat soția, care se află și acum la Spitalul Județean Suceava, pentru a o anunța că va fi mutat de la secția de Terapie Intesivă, la o altă secție.

Pentru mine este o minune că pot să fiu reauzit pe post, vocea îmi e afectată pentru că am fost intubat, însă acum sunt bine, gradul de saturaţie e aproape de 100%. Mă pot bucura de aerul de afară, însă deocamdată doar din salonul în care mă aflu. Sunt bine, aş vrea să le mulţumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine, pentru familia mea”, a mai spus Daniel Grigoriciuc.

Pastorul le cere acum apropiaților săi să se roage pentru sănătatea Tabitei, deoarece, din cauza stresului din ultima perioadă și a unei glande autoimune, organismul său nu poate lupta împotriva COVID-19.

Citeste si:
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Peste 2.300 de cazuri noi de...


Despre autor:


Ultima actualizare: 20 Aprilie 2020 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.