Înaltpreasfințitul Teodosie a dat o replică vizavi de discursul susținut ieri de președintele Iohannis, cu privire la deplasările la Biserică de Paște.

IPS Teodosie a criticat mesajul lansat de Klaus Iohannis în spațiul public în cursul zilei de miercuri, cu privire la consecințele aglomerărilor publice din timpul sărbătorilor de Paște.

Klaus Iohannis i-a avertizat pe români să stea acasă, ”altfel, după sărbători vom avea înmormântări.”

Înaltpreasfințitul consideră că o asemenea replică este un fel de blestem și spune că astfel de afirmații nu ar trebui lansate în spațiul public: „Nu cred că se va petrece şi acea exprimare că dacă nu ascultaţi, veţi face înmormântare este ca un soi de blestem. Să nu se mai facă astfel de afirmaţii", a afirmat clericul la România TV.

IPS Teodosie a mai spus că mesajul președintelui i-a panicat pe credincioși, după ce aceștia întâmpinaseră cu bucurie vestea că vor putea primi Sfânta Lumină. Acesta a mai adăugat că oamenii se simt discriminați și marginalizați.

Iohannis a dezaprobat protocolul MAI - BOR

Ieri, după controversele iscate în spațiul public de protocolul dintre MAI și BOR, Klaus Iohannis a făcut o serie de declarații, care sugerau că el nu a fost la curent cu situația și nici că ar fi de acord cu ea.

Înainte de ședința de urgență convocată pentru ora 12:30, președintele Iohannis a susținut o declarație de presă și a anunțat că va cere guvernului să revină asupra acordului.

„Le voi solicita premierului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acestui acord. Să găsească, dacă vor, o formulă care respectă principiul „stați acasă”, care se încadrează perfect în solicitările din decretul care prelungește starea de urgență și care respectă toate ordonanțele militare”, a transmis președintele.

„Astăzi suntem în prima zi din starea de urgență prelungită. Din păcate nu avem niciun motiv de relaxare. Avem peste 7200 de cazuri de persoane infectate. Avem de ieri până azi 20 de persoane care au murit. Avem 340 de persoane în plus infectate cu coronavirus. Deci nici vorbă de relaxare! Ca să fie foarte clar. Ce am spus ieri și poate nu a ajuns foarte limpede la toată lumea. Cuvantul de ordine e „stați acasă!”(…) Altfel după sărbători vom avea înmormântări“

Citeste si:
Peste 2.300 de cazuri noi de infectare cu COVID-19 în ultima săptămână
Peste 2.300 de cazuri noi de...

IPS Teodosie a mai cerut deschiderea bisericilor de Paște

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, declara acum câteva săptămâni că autoritățile vor îngădui ca bisericile să fie deschise în noaptea de Paște, pentru a fi oficiate slujbe. Acestea ar urma să respecte normele de siguranță medicală impuse în prezent.

Ierarhul indică faptul că alte locuri și instituții din societate nu și-au închis astfel activitatea, astfel că cetățenii încă pot lua contact cu acestea.

IPS Teodosie vorbește despre faptul că doar bisericile sunt închise în această perioadă, în timp ce alte instituții primesc ”câte unul.”


Despre autor:


Ultima actualizare: 16 Aprilie 2020 - 12 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.