Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România (ACDBR) lansează conceptul "Făcut în țara mea", prin care vrem să unim mediul de afaceri românesc și consumatorii sub acest simbol, cu scopul de a vitaliza economia țării.
Este important ca antreprenorii români să își asume rolul de vector al națiunii, consumatorii să aleagă românește, iar statul să gândească și să acționeze în contextul actual în interes național.
Cu ajutorul acestei inițiative, ACDBR dorește susținerea economiei României, a securității alimentare a cetățenilor noștri, în solidaritate cu statul român, pentru a trece peste cea mai mare criză sanitară și economică, globală.
Este vital ca toți românii să conștientizeze importanța consumului de produse și de servicii autohtone, necesitatea câștigării independenței economice a României și acordarea șansei companiilor românești de a rezista acum, de a-și menține angajații și de a trece cu toții cu bine peste această criză.
”Cu un ton precaut, însă profund ancorat în realitatea globală, venim în fața Statului și a românilor cu proiectul “Făcut în țara mea” dorind ca România să conștientizeze faptul că există posibilitatea ca, după încheierea pandemiei, relansarea economică să nu fie imediată, ceea ce va genera o constantă presiune socio - economică asupra tuturor românilor”, se arată în comunicatul de presă al Asociației.
”Anticipăm o competiție acerbă în interiorul Uniunii Europene, dar și pe plan mondial, în dorința naturală de a recupera economic, de a ocupa piețe și de a crește nivelul propriu de trai”, mai adaugă reprezentanții ACDBR.
Noi, ACDBR, împreună cu voi, întreaga societate românească, ne dorim și credem cu tărie că putem face acest lucru să devină realitate! În acest sens, venim în fața dumneavoastră cu un proiect de viitor, cu un proiect ce își dorește cu toată ființa ca România să își atingă potențialul pe care îl are și să prospere, din nou.
Invităm toate asociațiile profesionale, patronale, ale producătorilor, sindicatele și reprezentanții autorităților publice locale și centrale să vă alăturați aceste inițiative deschise, cu dorința de a schimba din temelii felul în care noi, românii, ne raportăm la conceptul “Făcut în țara mea”.
Descoperă evoluția uimitoare a salariilor românilor în ultimii 35...
Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România reprezintă “distribuția tradițională” a bunurilor de larg consum pe teritoriul României, în sistemul HoReCa și în piața magazinelor de proximitate/retaileri independenți.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Boon, platforma unde colegii vând produse între ei și totul se duce la ONG-uri
Sursa: green.start-up.ro
-
Furnizorul produselor Nike, în atenția Concurenței: ce nereguli au găsit...
Sursa: retail.ro
-
Antreprenorii citesc: recomandări de lectură de la Florin Vișa
Sursa: start-up.ro
-
Top 10 rețete de preparate tradiționale românești pentru masa de Crăciun -...
Sursa: garbo.ro
-
Aderarea la Schengen în cifre. PIB ar putea crește cu 1-2% anual
Sursa: futurebanking.ro
-
Scapă de herpes în câteva ore - Tratament rapid și eficient
Sursa: kudika.ro
-
GALERIE FOTO | Renault arată că un constructor auto mai poate avea suflet și...
Sursa: wall-street.ro