Social 5 Aprilie 2020 10:37

Jandarmeria Română a publicat pe Facebook videoclipul unei intervenții în timpul căreia doi oameni fără adăpost au fost salvați dintr-un incendiu.

Doi jandarmi sunt eroi în Craoiva, după ce au salvat de la moarte doi oameni ai străzii, ce fuseseră cuprinși de un incendiu. Cei doi erau în tură de 24 de ore, iar unul dintre jandarmi tocmai ce își sunase copilul pentru a-i ura noapte bună. În acel moment, au ajuns la locul intervenției despre care fuseseră notificați prin stație și au descoperit că incendiul e mai mult de atât.

Mai jos ai întreaga relatare a evenimentului de pe pagina de Facebook a Jandarmeriei Române, dar și videoclipul incidentului:

Rareș, te iubește mult tati...când, deodată, pe stație, băieții primesc un apel de urgență.

Plutonierul major Vîlceleanu Alin, din cadrul Grupării de Jandarmi Craiova, intrase în serviciu încă de dimineață, la tura de 24 de ore. Chiar de la primele ore, Alin, alături de colegii de echipaj, plutonierul Tănase Liviu, plutonierul adjutant Floroiu Gheorghe și plutonierul major Pătrună Marian, primiseră misiunea de a însoți și a asigura securitatea coloanelor de autovehicule care transportau cetățenii către centrele de carantină. Uneori este destul de greu să lucrezi atâtea ore, însă, când ești alături de camarazii tăi, parcă și orele se scurg altfel. Întotdeauna Alin, atunci când este la tură, are un obicei, de la care nu se abate niciodată...își sună de fiecare dată soția și pe băiețelul lui pentru a le ura noapte bună.

-Rareș, te iubește mult tati...când, deodată, pe stație, băieții primesc un apel de urgență.

-Deplasați-vă de urgență în zona Piața Veche, se pare că s-a produs un incendiu și sunt persoane prinse acolo!
-Rareș, tati are puțină treabă...

În câteva momente, echipajul lui Alin ajunsese la fața locului. Imaginea pe care o vedeau era greu de descris, însă, în astfel de momente, știi că nu este timp de ezitare. Trebuie să acționezi cât mai repede. Secundele fac, de cele mai multe ori, diferența între viață și moarte.

Între fiarele contorsionate ale unei tarabe, se aflau prinse două persoane, aflate în stare de inconștiență și cuprinse de flăcări. Nimeni nu te antrenează pentru astfel de situații, poate doar instinctul sau un anume amestec de inconștiență, curaj și datorie te fac să acționezi. Așa a făcut și Alin, care, alături de colegii săi de echipaj, a reușit să-i scoată din flăcări pe cei doi. Au folosit pături și stingătorul autospecialei. Vorba românească "așchia nu sare departe de trunchi!" se confirmă încă o dată. Alin este băiat de pompier! Felicitări, băieți!

Citeste si:
Protest AUR în Piața Universității din Capitală. Românii...
Protest AUR în Piața...


Despre autor:


Ultima actualizare: 5 Aprilie 2020 - 10 : 04

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.