Asistenta unui spital din Galați s-a plâns de reacția vecinilor săi, care au aflat că aceasta îngrijește bolnavi de coronavirus și de faptul că a fost dată afară din magazinul blocului, doar pentru că lucrează la spital. Poliția a luat măsuri și a întocmit un dosar penal pe numele patronului care a alungat-o din magazin.
Asistenta a fost reclamată la Poliţie, pe 27 martie, de patronul magazinului, care a susținut că aceasta se află în izolare la domiciliu, dar nu respectă condiţiile legale şi iese din casă, potrivit IPJ Galați.
Ajunți la fața locului, polițiștii au constatat că femeia nu se afla la izolare, ci a ales să stea singură într-un apartament pe care îl deține, pentru a nu exista riscul să își contamineze familia, în caz că se infectează.
„Ca urmare a sesizării femeii, IJP Galaţi face verificări cu privire la refuzul nejustificat al vânzării mărfurilor sau al prestării de servicii, fapt prevăzut drept contravenţie la art. 1 al Legii 12/1990 şi care se pedepseşte cu amendă cuprinsă între 2.000 şi 20.000 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Iași.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
România, pe podium la Europenele de haltere de la Batumi 2026: Bronz pentru...
Sursa: kudika.ro
-
Cum construiești farfuria pentru micul dejun ca să îți menții silueta și să...
Sursa: garbo.ro