Direcția Generală Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF monitorizează comerțul cu produse care au înregistrat creșteri semnificative nejustificate ale prețurilor.
”Monitorizarea variațiilor de prețuri și verificarea modului de declarare a obligațiilor fiscale aferente veniturilor realizate în această perioadă include atât dispozitive medicale (măşti, mănuşi, biocide, dezinfectanţi) şi alte echipamente de protecţie sanitară, care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate COVID-19, cât și produse alimentare esențiale specifice coșului de bază”, se menționează într-un comunicat de presă trasnmis de institiție.
Conform sursei citate, în această dată, Agenția Națională de Administrare Fiscală este obligată să verifice respectarea unor măsuri prevăzute de ordonanțele militare emise în baza art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu și regimul stării de urgență, cu modificările și completările ulterioare.
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală au rolul de a verifica dacă se respectă măsurile suspendării:
- comercializăriii consumului produselor alimentare și a băuturilor alcoolice și nealcoolice în restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice
- activităților comerciale sportive, de organizare jocuri de noroc, sau furnizare tratament balnear și de îngrijire personală
- comerțului cu amănuntul al produselor și serviciilor în centrele comerciale cu suprafață de vânzare mai mare de 400 metri pătrați în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici. În centrele comerciale menționate este permisă continuarea comercializării de produse alimentare, veterinare sau farmaceutice, a produselor și serviciilor de optică medicală, a serviciilor de curăţătorie și a produselor electronice și electrocasnice, dacă operatorii economici respectivi asigură livrarea la domiciliu.
TEDi se extinde rapid în România cu produse la un euro
În cazul în care persoanele juridice încalcă măsurile stabilite în ordonanțele militare, se sancționează cu amendă contravențională de la 1.000 lei la 70.000 lei.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro