Hoții sună la ușa bătrânilor și spun că sunt trimiși de către autorități pentru a dezinfecta casele. Asftel, tâlharii au timp să fure tot ce găsesc în apartamente, chiar sub ochii persoanelor în vârstă.
”Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de două inculpate cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de tentativă la furt calificat săvârșit prin violare de domiciliu și profitând de situația prilejuită de starea de urgență. S-a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 24.03.2020, în jurul orei 13:50, profitând de situația prilejuită de starea de urgență instituită prin Decretul Președintelui României nr. 195 din 16.03.2020, inculpatele, purtând măști și mănuși chirurgicale, s-ar fi prezentat la adresa persoanei vătămate în vârstă de 86 de ani, din București, sector 3, unde i-ar fi prezentat acestuia din urmă o legitimație aparținând altei persoane (emisă de Casa de Pensii a Municipiului București), pretinzând că au venit în control și că doresc să dezinfecteze apartamentul persoanei vătămate cu o substanță împotriva coronavirusului.
Astfel, viciind consimțământul persoanei vătămate, inculpatele l-ar fi convins pe acesta să le permită accesul în locuință, deși inculpatele nu aveau acest drept, unde una dintre inculpate i-ar fi distras atenția persoanei vătămate, purtând o conversație în sufragerie, iar cealaltă inculpată ar fi început să pulverizeze prin casă cu o soluție dintr-o sticlă inscripționată “Igienol”, pătrunzând în toate încăperile cu intenția de a sustrage bunuri.
Inculpatele nu ar fi reușit să sustragă niciun bun deoarece activitatea lor infracțională ar fi fost întreruptă de o vecină a persoanei vătămate, care le-ar fi surprins pe acestea în locuința persoanei vătămate și care a sesizat organele de poliție.
Dosarul penal a fost înregistrat sub nr. 3484/P/2020 pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.
Inculpatele au fost reținute de organele de cercetare penală ale Secției 12 Poliție București.
Procurorul a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 3 București, cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile.
În cauză cercetările sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Secției 12 Poliție București, sub supravegherea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.
Coaliția vrea să taie cu măsură pensiile speciale; România riscă să...
Facem mențiunea că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrânge în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro