Un incendiu la un fast-food din terminalul Plecari al Aeroportului Otopeni a fost semnalat duminica dimineata, fara ca traficul de pasageri sa fie afectat semnificativ, a informat purtatorul de cuvant al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, Valentin Iordache.

La momentul incidentului, in zona de imbarcare erau 2.300 de pasageri, iar din zona restaurantelor, acolo unde s-a degajat fum, au fost evacuate circa 590 de persoane. Acestea au fost mutate temporar intr-o zona apropiata, unde nu era fum.

"Incendiul s-a produs putin inainte de orele 7:00, la o hota de evacuare situata pe terasa cladirii Finger, in zona de imbarcare. Hota asigura evacuarea aerului viciat de la unul dintre restaurantele din zona de food court. Incendiul a fost lichidat imediat dupa ora 7:30. Au intervenit atat pompierii aeroportului, cat si cei de la ISUBIF. In acest moment se fac verificari in teren pentru a se stabili cauza incendiului", a mentionat Valentin Iordache, precizand ca nu a fost nimeni ranit, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, traficul se desfasoara normal si nu s-au inregistrat intarzieri de curse nici la plecari, nici la sosiri.

La randul sau, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Bucuresti Ilfov (ISUBIF) au anuntat ca aproximativ 300 de persoane au fost evacuate, duminica dimineata, din Aeroportul Otopeni in urma unui incendiu izbucnit la unul dintre fast food-urile din terminalul Plecari, nefiind inregistrate victime.

Potrivit sursei citate, au intervenit trei autospeciale de stingere, doua echipaje SMURD si Detasamentul Special de Salvatori al ISUBIF, precum si firma privata de pompieri de la aeroport.

"Incendiul este localizat, nu mai sunt degajari de fum si nu au fost inregistrate victime. Am realizat evacuarea persoanelor in mod coordonat catre zona parterului, au fost evacuate aproximativ 300 de persoane", au anuntat reprezentantii ISUBIF.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.