Regatul Unit va 'inchide robinetul' pentru strainii slab calificati si le va solicita tuturor lucratorilor calificati care doresc sa vina in aceasta tara sa aiba oferte de munca ferme si sa indeplineasca cerinte salariale si de cunoastere a limbii engleze, potrivit regulilor care se vor aplica din 2021, transmite Reuters.

Regatul Unit a parasit oficial Uniunea Europeana la finalul lunii ianuarie, dar pana la 31 decembrie 2020 este in vigoare o perioada de tranzitie, in care se produc putine schimbari comparativ cu perioada ante-Brexit.

''Noul nostru sistem de imigratie va inchide robinetul pentru forta de munca ieftina, slab calificata'', a scris duminica ministrul de interne britanic Priti Patel in cotidianul The Sun.

''Incepand de anul viitor, toti lucratorii calificati vor trebui sa obtina puncte suficiente pentru a munci in Regatul Unit. Ei vor trebuie sa vorbeasca engleza, sa aiba o oferta ferma de munca si sa indeplineasca cerintele salariale'', a adaugat Patel.

In prezent, cetatenii UE pot circula liber intre statele membre, ceea ce i-a determinat pe unii britanici sa voteze pentru Brexit la referendumul din 2016 intr-o incercare de a reduce numarul strainilor care sosesc in Regatul Unit, potrivit Agerpres.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.