Ministrul de Resort, Costel Alexe, a declarat in cadrul unnei conferinte de presa ca ciocarlia si capra neagra vor intra sub protectia legii, iar aceasta decizie va fi transmisa Guvernului.

"Am luat decizia de a pune sub protectie doua specii emblematice pentru Romania, pentru care, din pacate, pana acum, vanatoarea a fost permisa fara niciun fel de restrictie. Este vorba despre ciocarlia si capra neagra. Ciocarlia este o specie simbol national si vanarea acesteia nu reprezinta o activitate traditionala, nu este o practica cinegetica autohtona. Mai mult, ea se regaseste pe lista UNICEF a speciilor amenintate cu disparitia. La randul sau, capra neagra, desi este o specie emblematica pentru Carpati si Romania, care a avut pana in 2007 statutul de monument al naturii, odata cu intrarea in Uniunea Europeana a fost scoasa de sub protectie. In acest sens, vom transmite Guvernului Romaniei punctul de vedere al ministerului privind punerea sub protectie a acestor doua specii, pe care le consider si emblematice si, evident, foarte importante pentru tara noastra", a mentionat Costel Alexe in cadrul conferintei.

Potrivit Societatii Ornitologice Romane (SOR), vanatorii straini, majoritatea din Italia, sunt interesati de pasari precum ciocarlia de camp. In 2006, specia a devenit protejata datorita unei campanii SOR, insa doar pentru un singur an. In 2015, in urma unei alte campanii a SOR si a organizatiilor din Coalitia Natura 2000, cotele de vanatoare au fost injumatatite.

"An de an, Politia Romana prinde grupuri mai mari sau mai mici de turisti italieni care braconeaza specii protejate si sustin ca vaneaza ciocarlie. Pe traseul Romania-Ungaria deja sunt celebre transporturile de pasari braconate care parasesc Romania, iar in ultimii ani astfel de transporturi au fost interceptate in Slovenia si Croatia", a declarat organizatia de profil.

Capra neagra tarieste in Romania in 98 de fonduri de vanatoare din 16 judete administrate de structuri ale Romsilva, ocoale silvice private si universitati cu profil silvic, se arata pe site-ul activistilor Declic, potrivit digi24.ro.

Citeste si:
Orban: „PNL va lua act de suspendarea lui Costel Alexe şi Mihai...
Orban: „PNL va lua act de...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.