Raluca Turcan a anuntat ca Guvernul pregateste un proiect european, din fonduri nerambursabile, pentru modernizarea si reluarea productiei de vaccin a Institutului Cantacuzino.

"150 de milioane de euro, bani europeni, pentru producerea vaccinului gripal tetravalent la Institutul Cantacuzino!

Guvernul pregateste un proiect european din fonduri nerambursabile, pentru modernizarea Institutului, reluarea productiei de vaccin si dezvoltarea de noi produse farmaceutice.

In cadrul unei vizite de lucru la Institut, alaturi de ministrul Fondurilor Europene, Marcel Bolos si ministrul Apararii, Nicolae Ciuca, am discutat cu specialistii despre oportunitatile de dezvoltare a unor proiecte mari de cercetare din fonduri europene. Am identificat componenta inovatoare, strategica si competitiva pe care o poate pune la dispozitie Institutul Cantacuzino.

Din viitorul exercitiu financiar al UE, tara noastra are la dispozitie 8 miliarde de euro pentru cercetare si dezvoltare. Pentru proiectul de interes national derulat la Cantacuzino putem atrage 150 milioane de euro. Astfel, Institutul va putea sa-si extinda capacitatea de cercetare-dezvoltare la nivel de laborator cu doua unitati tehnologice complexe noi. Cercetatorii isi vor desfasura activitatea intr-un spatiu nou, modern cu o suprafata de 7000 mp. Aici, activitatea dezvoltarii de vaccin va fi corelata cu cea de cercetare si dezvoltare farmaceutica, iar la finalul proiectului (7 ani), Institutul va fi capabil sa produca vaccin gripal tetravalent si sa creeze oportunitati de dezvoltare de noi produse farmaceutice.

Pe langa acest proiect, Guvernul sprijina alte trei proiecte strategice pentru cercetarea romaneasca:
1. Infiintarea unui institut de cercetare in domeniul medicinei genetice;
2. Infiintarea unui Institut de Inteligenta Artificiala pentru zona de robotica, automatizari industriale si IT;
3. Infiintarea Institutului pentru Tehnologiile Viitorului (nanotehnologii, microelectronica, fotonica, materiale si tehnologii de fabricatie avansate)", a scris pe Facebook Raluca Turcan.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.