Ministrul Educatiei, Monica Anisie, a declarat joi ca isi doreste ca de anul viitor sa existe o discutie despre un examen de Bacalaureat in care ultima proba sa dea posibilitatea elevilor care sunt la liceele tehnice sau vocationale sa isi aleaga o disciplina de profil.

"La momentul acesta, eu cred ca nu ar trebui sa vorbim despre examenul de Bacalaureat, pentru ca ii speriem pe cei care sunt acum in clasa a XII-a. De la anul, tot prin consultare publica, imi doresc sa discutam despre un examen de Bacalaureat in care ultima proba sa dea posibilitatea si elevilor care sunt la liceele tehnice sau la vocational sa isi aleaga o disciplina de profil, pentru ca, de exemplu, la un liceu tehnologic fac discipline tehnice pe care nu le valorifica printr-un examen si ei isi doresc. In cadrul Ministerului Educatiei au fost nenumarate propuneri in sensul acesta, chiar si de la profesori, nu numai din partea elevilor. Inca din 2016, cand eram secretar de stat, am primit astfel de solicitari, numai ca s-a terminat mandatul", a precizat Anisie.

Ea a adaugat ca tot in urma unei consultari cu toti factorii implicati se va decide modul in care se va realiza examenul de Evaluare Nationala din anul scolar viitor.

"Evaluarea Nationala de anul acesta este cea pe care o avem, nu se fac modificari in timpul anului scolar sub nicio forma. Pentru anul viitor, tot in consultare, si dialogul este deschis, cu parintii, cu asociatiile elevilor, cu Consiliul elevilor, cu sindicatele, vom lua o decizie asupra modului in care va trebui sa se realizeze Evaluarea Nationala de la anul", a mentionat aceasta, potrivit Agerpres.

Monica Anisie a fost prezenta la sediul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, unde a participat la deschiderea unui congres international pentru copiii cu cerinte educationale speciale.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.