Jurnalista, care si-a anuntat demisia in urma cu o saptamana, a avut ieri, fara sa stie, ultimul jurnal la postul de televiziune Digi24, jurnal incheiat, ca de obicei, cu "Eu va astept din nou la stiri, maine, de la ora 13.00". Insa, dupa ce a iesit din emisie, ea a fost anuntata ca nu va mai aparea pe post, desi era in preaviz pana la 7 octombrie.
Alice Iacobescu a facut anuntul incheierii colaborarii pe pagina sa de Facebook.
"A venit ca o surpriză, dar şi ca o încheiere firească: ultimul meu jurnal la Digi24 nu va fi pentru că a fost.
Nu ştiam când am intrat astăzi în emisie şi mă bucur că nu am ştiut, pentru că o parte din energie şi concentrare ar fi fost neutralizată de emoţie şi ar fi fost păcat. Astăzi, am avut bucuria de a încheia cei aproape 8 ani de jurnalism la Digi24 cu un Breaking News autentic, iar energiile în echipă au fost exact cele care ne lipseau.
Le mulţumesc tuturor celor care au contribuit din plin la reuşitele din ultimii aproape 8 ani. Mulţumiri şi toată admiraţia jurnaliştilor şi tehnicienilor care pun suflet şi îşi fac meseria cu respect în primul rând faţă de ei şi cu responsabilitate faţă de public.
Mii de mulţumiri tuturor celor care m-au susţinut şi mă susţin în continuare în ceea ce fac. Mesajele voastre sunt o fabuloasă sursă de încredere şi creativitate. Pe curând!"
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Testul Norocului: Care vor fi cele mai norocoase luni pentru tine în 2026?
Sursa: garbo.ro
-
Shakira, virală pe TikTok după ce a vorbit în limba română. Cum a ajuns...
Sursa: kudika.ro