16 Septembrie 2019 , 15:04 in Social
Luarea unor decizii importante pe stomacul gol poate conduce la alegeri nefericite, conform unui studiu efectuat recent în ScoŇ£ia, citat luni de Press Association.

O echipa de cercetatori de la Universitatea Dundee a descoperit ca foamea perturba procesul de luare a deciziilor, persoanele in cauza fiind mai nerabdatoare din aceasta cauza si riscand sa accepte beneficii mai putin semnificative, dar pe care le primesc mai repede.

Cercetarea sugereaza ca a fi flamand schimba preferintele in ceea ce priveste recompensele care nu au legatura cu hrana si s-ar putea reflecta si asupra altor tipuri de decizii, cum ar fi cele financiare sau interpersonale, scrie Agerpres.

Benjamin Vincent, care a condus studiul, considera ca este important ca oamenii sa stie ca un stomac gol le-ar putea afecta preferintele si ca exista, de asemenea, un pericol pentru persoanele cu venituri reduse sa ia decizii in defavoarea lor.

"Acesta este un aspect al comportamentului uman ce ar putea fi exploatat de catre marketeri, de aceea oamenii trebuie sa stie ca preferintele lor se pot schimba atunci cand le este foame. Oamenii stiu, in general, ca atunci cand le este foame nu ar trebui sa mearga la cumparaturi deoarece sunt mai predispusi sa faca alegeri nesanatoase sau indulgente. Cercetarea noastra sugereaza ca acest lucru ar putea avea un impact si asupra altor tipuri de decizii'', a notat Vincent.

50 de participanti au fost testati de doua ori in cadrul studiului - o data dupa masa si o data cand nu mancasera nimic in ziua respectiva. Cand le era foame, oamenii au exprimat o preferinta mai puternica pentru recompensele ipotetice mai mici, dar care le erau oferite imediat, mai degraba decat cele mai substantiale, insa care pe care le primeau mai tarziu.

Oamenii de stiinta au notat ca in cazul in care unor persoane li s-a oferit o recompensa care se dubla in viitor, in mod normal ei eu fost dispusi sa astepte 35 de zile, insa daca erau flamanzi intervalul s-a micsorat pana la trei zile.

Studiul a fost publicat in cea mai recenta editie a Psychonomic Bulletin and Review.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Studiu: Deciziile importante nu trebuie sa fie luate pe stomacul gol.