Un barbat de 42 de ani din Capitala a fost retinut pentru 24 de ore, el fiind acuzat ca a incercat sa jefuiasca o angajata de la o benzinarie si sa dea cu masina peste ea, dupa ce femeia se refugiase intr-o spalatorie auto pentru a cere ajutor.

Potrivit unui comunicat al Politiei Capitalei, Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti a dispus duminica dimineata retinerea unui barbat de 42 de ani, din Bucuresti, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunilor de tentativa la omor calificat, talharie si distrugere.

"Cercetarile au fost preluate, impreuna cu Serviciul Omoruri din Politia Capitalei, dupa ce, sambata, in jurul orei 22,30, Sectia 11 Politie a fost sesizata prin apel 112 ca la o benzinarie, de pe raza sa de competenta, un barbat, dupa ce a alimentat, ar fi refuzat sa plateasca, ba mai mult a cerut, sub amenintare, ca angajata sa-i remita o suma de bani. Aceasta a fugit in cautare de ajutor, incercand sa se adaposteasca in interiorul unei spalatorii auto aflate in apropiere. Barbatul a urmarit-o, cu masina, ar fi incercat sa o loveasca, dupa care ar fi accelerat si s-a indreptat spre un grup de persoane care stateau la o masa, in fata spalatorie. Acestea au reusit sa se fereasca, barbatul lovind o masa si rupand o conducta de alimentare cu gaze, dupa care a fugit", sustin politistii.

La fata locului au ajuns de urgenta echipaje ale Sectiei 11, care au demarat verificarile. De asemenea, a fost sesizat Serviciul Omoruri si Parchetul de pe langa Tribunalul Bucuresti care au preluat cercetarile.

In urma activitatilor desfasurate, barbatul a fost identificat, fiind depistat pe raza judetului Calarasi, pe autostrada, fiind adus pentru audieri la Politia Capitalei, scrie Agerpres.

Procurorul criminalist a dispus retinerea sa, urmand sa fie prezentat magistratilor cu propunere de arestare preventiva.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.