Fostul finantator al clubului Dinamo Cristian Borcea a cerut marti la Judecatoria Sectorului 4 sa fie eliberat conditionat din penitenciar, sustinand ca a muncit "non-stop" si a participat la cursuri si programe in inchisoare.

Judecatoria Sectorului 4 a dezbatut marti cererea lui Cristian Borcea de a fi eliberat conditionat din Penitenciarul Jilava.

"Am participat in aceste cinci luni la cursuri si programe. Am platit prejudiciile, plus doua milioane euro penalitati. Am participat la toate cursurile si programele. Am fost vizitat de toti cei 9 copii. Am muncit non-stop in penitenciar", a spus Borcea in instanta.

Avocata acestuia, Alice Draghici, a declarat ca Borcea a executat 2.400 de zile de detentie, depasind fractia prevazuta de lege pentru a beneficia de eliberare conditionata, el avand 414 zile castigate prin munca, scrie Agerpres.

"A fost staruitor in munca. A fost internat pentru monitorizarea afectiunii cardiace pe perioada de carantina. Dupa carantina, a fost transferat la Jilava si a cerut sa fie selectat la munca. Nu a fost sanctionat niciodata, fiind recompensat gradual cu vizite si parasirea penitenciarului. A urmat nenumarate programe socio-educative. Cea mai concreta dovada de regret este ca el a platit prejudiciul. Pastreaza legatura cu familia si a fost vizitat ori de cate ori a fost posibil de catre toti cei noua copii", a aratat avocata.

In replica, procurorul de sedinta a afirmat ca Borcea nu indeplineste conditiile pentru a fi eliberat mai devreme din penitenciar.

"Din punctul nostru de vedere trebuiau evidentiate aspecte esentiale in ceea ce priveste staruinta in munca si reeducare. Timpul petrecut in detentie nu reprezinta pentru noi o dovada relevanta, avand in vedere numarul mare al infractiunilor. Nu rezulta din programul educational ca s-a remarcat in mod deosebit", a precizat procurorul.

Cristian Borcea are o condamnare de 7 ani si 6 luni inchisoare, rezultata in urma contopirii pedepselor primite in dosarul retrocedarilor ilegale de terenuri si in dosarul transferurilor din fotbal.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.