Un hot care s-a strecurat intr-o locuinta din orasul Folkestone, sud-estul Angliei, si a furat carduri bancare si sticle de vin, a fost prins cu ajutorul testelor ADN dupa ce a muscat dintr-o placinta cu peste in timp ce se afla in casa pe care o jefuia, relateaza joi Press Association.

Jan Gina s-a strecurat prin clapeta destinata pisicii in toiul noptii si a inceput sa fure diverse obiecte in timp ce proprietarii dormeau.

Tanarul, in varsta de 20 de ani, a fost insa prins dupa ce, manat de foame, a muscat dintr-o placinta si si-a lasat ADN-ul la fata locului, a spus politia din comitatul Kent.

Barbatul a furat sticle de vin, haine, o geanta si carduri bancare in timpul jafului din 9 mai si a lasat pe masa din bucatarie o bucata de placinta pe jumatate mancata.

Furtul a fost raportat la politia din Kent si ADN-ul barbatului a fost gasit pe placinta cu peste.

Politia a lansat o ancheta si, in cele din urma, hotul a fost gasit intr-o cladire abandonata.

Ofiterii au recuperat obiectele furate si au gasit, de asemenea, cinci pungi cu canabis in rucsacul barbatului, scrie Agerpres.

El a negat initial ca ar fi comis jaful si ca ar fi detinut canabis - si a sustinut chiar ca nici nu-i place pestele - dar mai tarziu a recunoscut ca este vinovat.

Tanarul a fost condamnat miercuri la doi ani si patru luni de inchisoare de un tribunal din Canterbury.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.