In urma articolului aparut in publicatia "Libertatea" si ca urmare a solicitarilor de presa, privind modul de procesare a apelului de urgenta preluat de un operator in Centrul unic pentru apeluri de urgenta 112, Serviciul de Telecomunicatii Speciale a tinut sa faca urmatoarele precizari:

  • "Apelul a fost preluat in data de 25 aprilie 2019 la orele 19:02:25, a fost procesat si transferat catre Dispeceratul de Politie al IPJ Salaj.

  • STS condamna ferm atitudinea si limbajul operatoarei care a preluat cazul;

  • modul de abordare in relatia cu apelantul incalca reglementarile interne referitoare la etica si deontologia profesionala, aducand atingere onoarei, reputatiei si demnitatii persoanelor cu care operatorul 112 a intrat in legatura in exercitarea atributiilor de serviciu;

  • la nivelul institutiei a inceput cercetarea privind modul de gestionare a apelului de catre acest operator;

  • pe perioada cercetarii, operatorul 112 a fost pus la dispozitie conform Legii nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, cu modificarile si completarile ulterioare si nu va mai opera in Centrul unic pentru apeluri de urgenta;

  • in virtutea atributiilor legale, subliniem faptul ca operatorii 112 sunt instruiti sa opereze apelurile in mod egal pentru toti apelantii, indiferent de nationalitatea acestora, de etnie, de nivelul de pregatire sau de gen;

  • aplicarea de tratamente diferentiate in procesarea apelurilor de urgenta este interzisa, fiind obligatorie respectarea intocmai a principiului egalitatii, fara nicio forma de discriminare.


Va asiguram ca institutia va lua cu celeritate cele mai drastice masuri", se arata intr-un comunicat STS.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.