Serviciul de pompieri italian a scris pe Twitter ca salvatorii montani au descoperit corpul lui Simon Gautier la baza unei stanci din apropierea coastei la San Giovanni a Piro, o mica localitate situata la aproximativ 130 de kilometri sud-est de Napoli.
Serviciul declarase anterior ca 35 de pompieri fusesera mobilizati pentru salvarea lui Gautier in a opta zi de cautari, ajutati de drone, de un elicoptar, de speologi si de alti specialisti, scrie Agerpres.
Potrivit presei franceze, tanarul de 27 de ani locuia la Roma de doi ani, unde scria o teza de istoria artei.
Prietenii sai isi pastrasera speranta ca salvatorii il vor gasi in viata, povestind ca acesta avea la el suficiente provizii. Cu toate acestea, mama sa a criticat operatiunea de salvare, acuzand ca aceasta nu a mobilizat suficiente resurse, indeajuns de rapid.
Autoritatile locale au precizat insa au mobilizat resurse considerabile pentru gasirea lui Gautier, argumentand ca, chiar si dupa restrangerea zonei initiale de cautare, au fost continuate cautarile pe o suprafata impadurita si accidentata de 143 de kilometri patrati.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
Secretele meseriilor din România: meseria perfectă pentru orice iubitor de...
Sursa: start-up.ro
-
Jupiter își reia mersul direct pe 11 martie: Trăim un nou val de expansiune...
Sursa: garbo.ro
-
Mariana Moculescu și fiica ei, Nidia, au îngropat securea războiului. Moment...
Sursa: kudika.ro