"Cand au inceput durerile mi-am inchipuit ca aveam calculi renali de care mai suferisem", a declarat Dannette Giltz intr-un program difuzat duminica la un program de televiziune din orasul Sturgis, potrivit Agerpres.
Mama bebelusilor, care s-au nascut la 10 august si cantareste fiecare aproximativ 1,8 kilograme, a explicat ca desi mai are inca doi copii nu si-a inchipuit ca era insarcinata in 34 de saptamani cand a fost dusa la spital.
In acel moment medicii i-au spus ca durerile pe care le are sunt cele de nastere.
Initial medicii au crezut ca este vorba de doi gemeni, dar pana la urma Dannette a nascut prin cezariana tripleti, care se vor numi Blaze, Gypsy si Nikki.
Proaspata mamica a marturisit ca inca nu poate crede ceea ce s-a intamplat si ca atat ea cat si sotul ei au crezut ca are pietre la rinichi, avand in vedere ca mai trecuse prin astfel de crize.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Sărbătoare 21 noiembrie - Intrarea în Biserică a Maicii Domnului sau...
Sursa: kudika.ro