Social 1 August 2019 09:39
Mana cartofului este o boala care poate produce pagube mari in cultura de cartofi si care se poate transmite chiar si in depozite, punand astfel in pericol intreaga recolta.

In cele ce urmeaza, ne-am propus sa te ajutam sa recunosti semnele acestei boli si sa iti prezentam cele mai eficiente modalitati prin care poate fi combatuta.

Cum o recunosti

Mana cartofului (Phytophthora infestans) se manifesta atat pe tuberculi, cat si pe organele aeriene ale plantei. Pe frunze, simptomele apar inainte de inflorit si pot fi observate pana toamna tarziu. Mai precis, aici apar de obicei pete circulare, galbene (in nuanta untdelemnului), care dobandesc in timp aspectul unor arsuri brune. De asemenea, pe fata inferioara a frunzelor se poate observa un puf fin, de culoare albicioasa, compus din miceliul ciupercii. Cu cat vremea e mai ploioasa, cu atat aceasta ciuperca se va extinde mai repede, iar intreaga suprafata afectata va capata nuante brune.

Si la nivelul tuberculilor se pot observa zone de culoare brun-cenusiu, care au tesuturile usor scufundate. De asemenea, cartofii tinuti in spatii umede se vor acoperi cu un puf format din miceliul ciupercii care a declansat infectia initiala.

In ceea ce priveste tulpinile, simptomele sunt si mai usor de observat. Astfel, la nivelul petiolului frunzelor si al pendunculilor poti observa pete alungite, de culoare brun negricioasa, cu marimi ce pot varia. Atunci cand aceste pete se extind de jur imprejurul tulpinii, ele se usuca in totalitate, impreuna cu frunzele.

Cum poti lupta impotriva bolii

Boala poate fi combatuta doar cu ajutorul unor fungicide eficiente. Unul dintre cele mai eficace produse pentru combaterea manei este Acrobat® MZ 69 WG. Acesta este un fungicid pe baza de dimetomorf (din grupa morfolinelor) si mancozeb (din grupa ditiocarbamatilor). Pe langa mana cartofului, produsul are efect și în combaterea manei la castraveti, ceapa sau rosii.

Acrobat® MZ 69 WG are o actiune translaminara cu sistemicitate locala si de contact, intrerupe formarea peretelui celular al ciupercii si este activ in toate stadiile ciclului evolutiv al ciupercilor. Cand e aplicat foliar, are efect preventiv, curativ si antisporulant, cu efect rezidual indelungat.

Cu ajutorul acestui fungicid poti combate mana de la nivelul tulpinilor si proteja noile cresteri (se transloca acropetal in tulpini si in interiorul noilor cresteri). De asemenea, Acrobat combate sporii (stopeaza procesul lor de formare) si inhiba dezvoltarea celulelor fungice in aproape toate fazele de dezvoltare (mecanism de actiune multidirectional).

Citeste si:
Întreținerea culturii de cartof - 4 aspecte de care să ții cont, ca...
Întreținerea culturii de...

Doza omologata a acestui fungicid e 2 kg/ha, iar solubilitatea totala a produsului e asigurata dupa numai cinci secunde, oferind astfel eficienta si avand cel mai mic nivel al atacului bolii.

Produsul il poti gasi in fitofarmacii, in diverse ambalaje.

Pentru a impiedica aparitia bolii, mai poti lua si urmatoarele masuri preventive:


  • Foloseste tuberculi sanatosi la plantare;

  • In perioada de infectie evita sa irigi cultura cu aspersoare, pentru ca acestea favorizeaza extinderea bolii;

  • Planteaza tuberculii la 10-15 centimetri, pentru a evita riscul infectarii tarzii la tuberculii din sol;

  • Foloseste si alte fungicide, precum Polyram® DF, un fungicid de contact cu actiune multi-site, pe baza de metiram.

Lasata netratata, mana cartofului poate afecta semnificativ recolta. De aceea, e important sa cunosti semnele ei, si, atunci cand le observi, sa iei masurile potrivite.

Citeste si:
Măsurile de prevenire și combatere a pandemiei, condițiile de muncă...
Măsurile de prevenire și...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.