Social 30 Iulie 2019 10:29
Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (C.O.T.A.R.) avertizeaza Guvernul Romaniei in legatura cu nevoia de a avea transport rutier de persoane autorizat, in toate localitatile din Romania.

"Astazi asistam neputinciosi la o tragedie care a fost posibila din cauza lipsei transportului civilizat in peste 60% din suprafata Romaniei. Tinere sechestrate si ucise de soferii „de ocazie”. Acestea nu sunt primele cazuri si nu vor fi nici ultimele, daca nu se vor gasi solutii pentru siguranta calatorilor, cu transport de persoane autorizat conform legilor acestei tari", sustin transportatorii, intr-un comunicat remis Adevarul.ro.

COTAR: Solutia - transportul autorizat, cu soferi profesionisti, verificati periodic

"Nu este vorba doar de banii care nu mai ajung la bugetul de stat, din taxe si impozite, sau de somaj in randul angajatilor firmelor de transport, ci mai ales de siguranta celor care calatoresc. Solutia «transportului alternativ» pe care deja a legiferat-actualul guvern, nu face altceva decat sa acrediteze ideea ca orice posesor de masina poate face aceasta activitate ca un profesionist. Nimic mai fals! In afara de lipsa de experienta la volan, care poate ucide, pe drumurile publice, exista multe alte pericole, pe care tocmai le vedem, in aceste zile, dar pe care COTAR le-a anticipat, de cand a-nceput lupta impotriva transportului autorizat, pentru a favoriza companii care nu doresc sa se supuna legilor Romaniei, pentru a inregistra castiguri cat mai mari. Macar acum, dupa ce am vazut ce inseamna un psihopat care ia autostopisti, asteptam o reevaluare a situatiei si solutii pentru un transport de persoane sigur, in Romania. Fiind o problema de siguranta nationala, propunem Guvernului o intalnire de lucru, pentru a putea prelua si in Romania modele de succes din alte tari ale Europei. Solutia nu este «transport ilicit poate face cine vrea in Romania», ci transportul autorizat, cu soferi profesionisti, verificati periodic, ce pot fi controlati in orice moment.

Lipsa implicarii naste monstri, iar «interesele» in transportul ilegal de persoane poate sa ucida. Avertizam inca o data Guvernul Romaniei in legatura cu nevoia de a avea transport rutier de persoane autorizat, in toate localitatile din Romania. Se pot gasi solutii pentru a se subventiona transportul, prin redirectionarea unor fonduri, de la activitati care nu sunt neaparat necesare, catre acest sector de activitate care poate sa faca din Romania o tara fara «ia-ma nene» si fara pericol de moarte pentru cetatenii care vor sa calatoreasca in siguranta", a declarat Vasile Stefanescu, presedintele COTAR.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.