Social 26 Iulie 2019 12:22 de Clara Vacaru
Politistii si procurorii din judetul Olt ancheteaza disparitia a doua adolescente, care au plecat la date diferite catre Caracal si nu au mai revenit. Una dintre fete a disparut din aprilie, iar cealalta a fost data disparuta joi. Oamenii legii au urmarit datele GPS ale uneia dintre fete si au ajuns, astfel, la casa unui mecanic unde au descoperit haine si oseminte umane. Probele au fost ridicate in vederea verificarilor.

Oase si haine au fost gasite vineri de dimineata in casa soferului care a luat-o la ocazie pe Alexandra, fata care a disparut din Caracal, miercuri. Politistii au facut perchezitii la domiciliul unui mecanic auto, cel in masina caruia s-a urcat fata.

Prima care a disparut fara urma este Mihaela Luiza Melencu sau 'Lulu' asa cum era cunoscuta de prieteni si familie.

Pe 14 aprilie, fata de 19 ani a plecat de acasa, din comuna Diosti, catre Caracal, pentru a scoate bani de la bancomat. La intoarcere, Mihaela Luiza a luat o masina la ocazie, iar de atunci nu a mai fost vazuta, scrie observator.tv.

Mihaela Luiza Melencu, 19 ani, (stanga) si Alexandra Măceşanu, 15 ani (dreapta) sunt cele doua fete disparute (FOTO: observatorulph.ro)

Joi dimineata, Alexandra Macesanu, o fata de 15 ani din comuna Dobrosloveni, se afla la liceul din Caracal la care invata. La intoarcere, ea s-a urcat intr-o masina la ocazie, atunci fiind ultima data cand a fost vazuta.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.