Social 18 Iulie 2019 16:59
Presedintele Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS), Razvan Vulcanescu, a declarat joi, pentru Agerpres, ca nu a luat in calcul demisia la acest moment, ceruta de premierul Viorica Dancila.

"Nu am luat in calcul o demisie la acest moment. Nu consider ca ma fac vinovat de nefunctionalitatea platformei informatice si sunt anumite lucruri care trebuie privite in ansamblu, de-a lungul timpului, de ce s-a ajuns la o astfel de situatie", a spus Vulcanescu.

El a afirmat ca intentioneaza sa puna la dispozitia premierului toate elementele cu privire la sistemul informatic al cardului de sanatate, astfel incat sa poata fi luata "o decizie informata".

"Intentionez sa-i pun la dispozitia doamnei prim-ministru absolut toate elementele de care avem nevoie, astfel incat sa putem lua o decizie informata", a aratat seful CNAS.

Potrivit acestuia, in prezent, se incearca executarea testelor finale pentru repunerea in functiune a platformei informatice.

"Exista un raport la care lucram si la fel de important este ca incercam in momentul de fata sa executam testele finale pentru revenirea la modul de functionare online al platformei informatice", a adaugat Razvan Vulcanescu.

Ministerul Sanatatii asteapta din partea conducerii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) un raport cu privire la sistemul informatic al cardului de sanatate, a declarat, joi, pentru AGERPRES, ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, adaugand ca urmeaza sa propuna Secretariatului General al Guvernului inlocuirea conducerii CNAS.

Sistemul informatic al cardului nu functioneaza de 18 zile.

Joi, premierul Viorica Dancila i-a cerut ministrului Sanatatii sa-i demita pe presedintele CNAS, Razvan Vulcanescu, pentru defectiunea din sistemul informatic al Casei, si pe purtatorul de cuvant al institutiei, Daniel Osmanovici, pentru declaratiile facute intr-un interviu - "Oamenii mor oricum, si cu, si fara sistem".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.