Judecatorii au dispus, la propunerea Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures, arestarea preventiva pe o perioada de 30 de zile, incepand cu data de 27 iunie 2019 si pana la data de 26 iulie 2019 inclusiv, a inculpatului J.A., in varsta de 17 ani, domiciliat in Baia Mare, cercetat sub aspectul comiterii infractiunilor de viol si omor calificat, a precizat sursa citata.
Potrivit observator.tv, tanarul si-a recunoscut fapta.
Pentru a dispune arestarea preventiva a inculpatului, instanta a retinut ca acesta, in data de 30 aprilie 2018, intr-o cladire dezafectata de pe str. Electrolizei din Baia Mare, "a intretinut relatii intime cu o fetita in varsta de 5 ani si a exercitat acte de violenta asupra acesteia, cu o caramida, la nivelul capului, acte care au condus la decesul victimei".
Hotararea Tribunalului Maramures poate fi contestata in termen de 48 de ore de la pronuntare, a precizat sursa citata.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Tot ce trebuie să știi despre RODIE, fructul-minune cu multiple beneficii...
Sursa: garbo.ro
-
INTERVIU EXCLUSIV: Cravata Galbenă, filmul prin care Serge Celebidachi aduce...
Sursa: kudika.ro