Social26 Iunie 201910:53

Lectura de 2 minute

Persoanele care au un nivel prea mare de fier in sange prezinta un risc ridicat de a dezvolta diabet si boli de ficat, conform concluziilor unui studiu international publicat vineri, citat de agentia Xinhua.

In timp ce problemele de sanatate asociate cu deficienta de fier au fost bine documentate de oamenii de stiinta, studiul publicat de cercetatori de la Universitatea din Australia de Sud (UniSA) si Imperial College London a relevat implicatiile surplusului acestui metal in sange, scrie Agerpres.

In urma cercetarii, specialistii au descoperit ca persoanele cu niveluri ridicate de fier in sange sunt protejate de anemie, o problema de sanatate asociata cu deficienta de fier, si prezinta un risc redus de hipercolesterolemie. Insa, acestea au un risc mai mare de a dezvolta boli de ficat, diabet si infectii cutanate bacteriene.

Unul dintre autorii studiului, Beben Benyamin, specialist in genetica in cadrul UniSA, a subliniat importanta asocierii dintre surplusul de fier si riscul scazut de hipercolesterolemie. ''Am utilizat o metoda statistica, numita randomizare mendeliana, bazata pe informatii genetice, pentru o mai buna estimare a legaturii de cauzalitate dintre nivelul de fier si noua sute de afectiuni si probleme de sanatate. Am descoperit astfel o legatura intre excesul de fier si un risc redus de hipercolesterolemie'', a explicat acesta intr-un comunicat de presa.

''Acest lucru ar putea fi important avand in vedere ca nivelul ridicat de colesterol reprezinta un factor important (de risc) in bolile cardiovasculare si accidentul vascular cerebral, cu circa 2,6 milioane de decese pe an, conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii. In acest studiu populational am oferit dovada ca fierul este asociat cu anumite afectiuni. Pasul urmator consta in a afla, prin intermediul studiilor clinice, daca manipularea directa a nivelului de fier imbunatateste starea de sanatate'', a adaugat Beben Benyamin.

Citeste si:
Cafeaua poate reduce riscul de diabet si hipertensiune, arata un...
Cafeaua poate reduce riscul...

Alaturi de Dipender Gill de la Imperial College London, coautor al studiului, Beben Benyamin a descoperit de asemenea ca persoanele care prezinta un nivel ridicat de fier in sange au un risc mai mare de a avea celulita infectioasa, o infectie cutanata bacteriana care in 2015 afecta 21 de milioane de persoane si a provocat 17.000 de decese, noteaza Xinhua.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.