"In urma cu 69 de ani, Robert Schumann punea piatra de temelie a Uniunii Europene, cu o propunere vizionara menita sa asigure pacea si prosperitatea popoarelor vechiului continent. O constructie politica de o asemenea anvergura a avut parte de-a lungul timpului de numeroase provocari si a avut nevoie de multa energie si creativitate pentru a le depasi.
Acum, cand se vorbeste tot mai apasat despre o reinventare a Uniunii, e nevoie mai mult ca oricand de un suflu nou, tanar, dinamic, care sa ne aduca in pas cu vremurile pe care le traim. Cu cat vom intelege mai repede acest lucru, cu atat mai usor ne va fi sa ne adaptam cerintelor secolului 21.
La multi ani Europei unite, Europei tinerilor!
Pentru mine, acesta este mai mult decat un obiectiv politic, este o abordare pornita din credinta ferma ca tinerii sunt cei care pot misca lucrurile in directia cea buna.
De aceea, in acesti aproape 3 ani de mandat am promovat foarte multi tineri energici si pregatiti in functii de decizie si pot sa spun cu mana pe inima ca niciunul dintre ei nu m-a dezamagit.
In imagine, alaturi cativa tineri entuziasti: Georgiana Trifu - Director general Centrul de Tineret al Municipiului Bucuresti, Alexandra Dobre - Dir. Gen. Centrul de Seniori, Cezar Stancu - Dir. Gen. Centrul Sportul pentru Toti, Mihai Teodorescu - Dir. Executiv Directia Transporturi. Mult succes!", a scris Gabriela Firea pe Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro