Cinci secesionisti catalani aflaţi în detenţie şi judecaţi în prezent la Madrid pentru rolul lor in tentativa de secesiune a Cataloniei in 2017 au fost alesi duminica deputati in urma alegerilor parlamentare spaniole castigate de socialisti, informează luni AFP.

Printre cei cinci se numara fostul vicepresedinte al acestei regiuni din nord-estul Spaniei, Oriol Junqueras, principalul acuzat in procesul care a inceput la 12 februarie anul trecut si impotriva caruia Parchetul a cerut 25 de ani de inchisoare.

Junqueras a fost ales parlamentar in calitate de lider al Stangii Republicane a Cataloniei (ERC), in timp ce Raul Romeva, fost responsabil regional pentru afaceri externe, a fost ales senator din partea aceleiasi formatiuni, scrie Agerpres.

Alti trei secesionisti aflati in detentie au fost alesi deputati: Jordi Sanchez, Jordi Turull si Josep Rull, membri ai altui mare partid secesionist, Impreuna pentru Catalonia, al fostului presedinte catalan Carles Puigdemont, care a fugit in Belgia pentru a scapa de urmarirea politiei.

Partidele secesioniste catalane au castigat teren in Camera Deputatilor, obtinand 22 de locuri din 350, si ar putea avea un rol in negocierile in vederea constituirii unei viitoare majoritati, in conditiile in care socialistul Pedro Sanchez a castigat alegerile in Spania fara a obtine totusi majoritatea absoluta.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.