Avocatul Gheorghe Piperea compara situatia procurorului General Augustin Lazar cu cea a dracului scos de Iisus din trupul unui galilean, informeaza cotidianul.ro.

"Cand Augustin Lazar a sustinut ca, pe vremea cand era sef al comisiei de liberari a penitenciarului Aiud, nu a facut decat sa isi exercite profesia si sa respecte legea, subliminal a trimis la trecutul tuturor celor care, ca el, 'si-au facut treaba' sub regimul comunist, chit ca erau instrumente (docile sau deosebit de zeloase) ale aparatului represiv al dictaturii comuniste, o dictatura asigurata prin frica, teroare si colaboratori - turnatori de Securitate. Mai mult chiar, cerand 'scuze institutionale' victimelor regimului totalitar, Augustin Lazar a creat un arc peste timp intre Procuratura si Parchetul General, devoaland involuntar un ungher al acestei instituitii in care si-au gasit locul atat de multi 'fosti', indivizi facuti puternici, ulterior, de neo-securitate. Spunandu-ne ca ei, acesti 'fosti' sunt inca multi, ba chiar ca, impreuna, sunt o forta implacabila a naturii sau o legiune romana imbatabila, Augustin Lazar a reusit (cel putin in fata lui Iohannis si, implicit, a PNL, USR - Plus si hashtagrezist) in acelasi timp sa se dezindividualizeze, sa se piarda in multimea slujbasilor regimului totalitar comunist, blurandu-si identitatea si diluandu-si responsabilitatea. De vreme ce toti au fost la fel, de ce sa nu ii acuzam pe toti, de ce sa facem nedreptatea de a arata cu degetul doar pe unii? Unii care, iata, mai au si curajul de a 'finaliza' dosarul Revolutiei din ‘89, pictata sub forma unei lovituri de stat?

Luati aminte ce raspunde dracul, atunci cand Iisus il forteaza sa paraseasca trupul galileanului pe care il poseda, la intrebarea 'care iti este numele' :

'Numele meu este Legiune, pentru ca suntem multi'.

(Marcu 5:9)

Ceva imi spune ca dracul il sfida pe exorcist, ca incerca sa il descurajeze, laundandu-se ca nu este doar unul, ci ca este, in sine, o multime, un egregor malefic, o masa amorfa si imanenta, de neoprit.

Adevarul este ca un singur exorcist nu poate stopa forta cosmica a (neo)securitatii. Nu cand lumea sta si il aplauda pe mister Legiune", a scris Piperea pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.