Social9 Aprilie 201913:12

Lectura de 2 minute

Atunci cand iti renovezi locuinta, te gandesti la indreptarea peretilor, schimbarea instalatiei sanitare, montarea gresiei, faiantei si parchetului, zugravit si amenajarea mobilierului. Totusi, daca pornesti un proiect amplu asa cum este renovarea locuintei, merita sa iei in calcul si unele imbunatatiri suplimentare pe care este mai simplu sa le faci atunci cand casa ta se transforma, pentru cateva saptamani, intr-un santier.

Cu o planificare atenta si alocarea unui buget flexibil, locuinta ta poate deveni nu doar mult mai confortabila, dar si mai rezistenta in fata uzurii. Iata care sunt imbunatatirile pe care ar trebui sa le iei in considerare atunci cand renovezi:

Schimbarea instalatiei electrice

Daca locuiesti intr-un bloc vechi si nu ai apucat inca sa schimbi instalatia electrica, atunci aceasta este una dintre operatiunile pe care ar trebui sa le iei in calcul. Majoritatea firelor vechi, pe aluminiu, se uzeaza in timp si iti pot provoca probleme mult mai grave atunci cand incep sa se defecteze.

Schimbarea instalatiei electrice cu una din cupru iti va scoate din buzunar cateva mii de lei, in functie de cum te intelegi la plata cu electricianul care se va ocupa de lucrare. Totusi, pe termen lung, aceasta cheltuiala te poate feri de costurile mult mai mari pe care le-ar presupune inlocuirea electrocasnicelor defectate din cauza unui scurtcircuit, de exemplu.

Citeste si:
Doua femei din Alba Iulia au fost gasite decedate in locuintele...
Doua femei din Alba Iulia au...

Montarea unei centrale termice

Daca ai amanat pana acum sa iti instalezi o centrala termica si sa nu mai depinzi de regia autonoma de furnizare a agentului termic, atunci poate ca ar trebui sa iei in calcul o investitie care, in timp, iti va aduce economii considerabile la facturi. O centrala termica pe gaz performanta te scapa de grija confortului termic din locuinta si poate fi controlata cu usurinta, astfel incat sa te bucuri mereu de o temperatura placuta in casa, dar si de apa calda la discretie. In plus, ai avantajul ca vei plati doar cat consumi, asa ca poti economisi substantial, mai ales pe timpul iernii, cand costurile la intretinere cresc semnificativ.

Montarea aparatului de aer conditionat

Daca aparatul de aer conditionat si-a depasit deja durata de viata si trebuie inlocuit, atunci cand iti renovezi locuinta este cel mai bun moment pentru a face acest lucru. Nu numai ca iti vei putea face niste planuri de amenajare care sa ia in calcul si pozitia aparatului de aer conditionat, dar scapi si de grija molozului si murdariei care ramane in urma spargerii ori gauririi peretelui pe care montezi aparatul.

Citeste si:
Se renoveaza Compartimentul de Primiri Urgente al Spitalului de...
Se renoveaza Compartimentul...

Izolarea termica a incaperilor

Izolatia termica a locuintei este o alta metoda eficienta pentru a plati cu pana la 30% mai putin la incalzire, in anotimpul rece. Masura nu este utila doar pe timpul iernii, ci te protejeaza si de canicula din lunile de vara.

Daca ai probleme cu umiditatea ridicata in locuinta, atunci izolatia termica te poate scapa inclusiv de grija mucegairii peretilor. Desi nu este o lucrare care sa necesite neaparat mana unui specialist, este bine sa profiti de faptul ca ai deja o echipa de muncitori care iti renoveaza casa si sa adaugi pe lista si izolarea termica a incaperilor, pe peretii care dau spre exterior.

Citeste si:
Invata sa economisesti inteligent
Invata sa economisesti...


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.