"Acum ma simt bine, medicii spun ca este bine, chiar foarte bine. Recuperarea merge bine, nesperat de bine. Dumnezeu a avut sa mai am o sansa. Am avut noroc cu familia de la Pro Romania, cu colegii, care au sarit toti imediat si cu Nicu Banicioiu, care si-a dat seama ca am un infarct. Noua echipa politica mi-a salvat viata, poate vom salva si Romania. Totul a mers ca pe roate, pentru ca in ceea ce priveste oamenii cu infarct, la urgente in fiecare zi se schimba spitalul care primeste pacientii. Pe mine salvarea m-a adus la Fundeni si aici am dat peste niste medici extraordinari, care m-au tratat exemplar, oameni care mi-au salvat viata", a spus Mihai Tudose, potrivit Stiripesurse.ro.
Fostul premier a spus ca a primit foarte multe mesaje de la oamenii politici, inclusiv din PSD.
"M-au sunat si fostii colegi si actualii colegi. Am primit si multe vizite din partea prietenilor". La spital a fost si seful SIE, Gabriel Vlase, prietenia dintre cei doi fiind bine cunoscuta in mediul politic.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Cafeaua crește pulsul și tensiunea arterială: e adevărat? Ce arată dovezile...
Sursa: garbo.ro
-
VIDEO. Ministerul Afacerilor Externe: Un zbor de repatriere asistată din...
Sursa: kudika.ro