Social 8 Martie 2019 11:04
Facebook a anuntat joi pe un blog propriu ca a eliminat de pe aceasta retea de socializare si de pe Instagram pagini, grupuri si conturi create in Regatul Unit si Romania despre care considera ca desfasoara actiuni politice de influentare.

Mentionand ca nu a descoperit vreo legatura intre respectivele continuturi online din Regatul Unit si cele din Romania, Facebook afirma ca cele din urma sustin pozitii partizane in favoarea Partidului Social-Democrat (PSD).

Asemanarea dintre continuturile romanesti si britanice pe care Facebook a decis sa le blocheze consta in folosirea unor ''tactici similare de creare a unor retele de conturi menite sa-i induca pe ceilalti in eroare cu privire la cine sunt si ce fac'' cei care au gestionat aceste continuturi, explica reteaua de socializare, scrie Agerpres.

Cele 31 de pagini Facebook, grupuri si conturi romanesti eliminate sunt ''parte a unei retele care a operat in Romania si a folosit o combinatie de conturi false si conturi autentice'' in scopul mentionat anterior, sustine aceasta.

''Administratorii paginilor si detinatorii conturilor postau de obicei despre stiri locale si chestiuni politice, inclusiv stiri partizane sub semnaturi fictive in sprijinul Partidului Social-Democrat (PSD). De asemenea, ei au distribuit relatari conflictuale si au promovat continuturi gazduite de mai multe domenii de internet care se descriau drept website-uri noi. Desi persoanele din spatele acestei activitati au incercat sa-si ascunda identitatile, procedurile noastre de verificare au aratat ca o parte a acestei activitati era legata de o persoana asociata cu PSD'',
mai motiveaza Facebook actiunea impotriva acestor continuturi, prezentand si copii de ecran cu unele dintre paginile sterse.

''Am eliminat aceste pagini si conturi avand in vedere comportamentul lor, nu continutul'', sustine de asemenea reteaua de socializare in articolul semnat de Nathaniel Gleicher, responsabil pentru politica de securitate cibernetica.

Cat despre continuturile britanice blocate, in numar de 137, Facebook afirma ca in spatele acestora se afla reprezentanti ai extremei-drepte sau activisti impotriva extremei-drepte, care ''postau frecvent despre stiri locale si politice, inclusiv pe subiecte precum imigratia, libertatea de exprimare, rasismul, chestiunile LGBT, politica extremei-drepte, problemele dintre India si Pakistan si credintele religioase, printre care Islamul si Crestinismul''.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.