Social6 Martie 201917:27

Lectura de 3 minute

Trebuie sa recunoastem ca fotografia nu este pentru oricine - trebuie sa ai un ochi bun si multa creativitate. Daca, totusi, te numeri printre cei care au cel putin aceste doua abilitati si iti doresti sa iti deschizi un studio, avem cateva recomandari de aparatura foto care nu trebuie sa iti lipseasca.

Ai decis să pornești o afacere în domeniul fotografiei și să îți deschizi propriul studio? Sunt din ce în ce mai populare ședințele foto care marchează cele mai importante evenimente, așa că este puțin probabil să duci lipsă de clienți. Dar, înainte de toate, trebiue să îți cumperi aparatura foto necesară pentru un astfel de business.

Aparat foto

Nikon D750 este un alt DSLR care preia o serie de funcții și dotări din gama profesională pentru a le face accesibile într-un corp mai compact, izolat la praf și umezeală, și prevăzut cu ecran LCD articulat - ideal pentru cadre de la „firul ierbii”. Aparatul foto dispune de senzor CMOS full frame (FX) reproiectat și oferă o calitate superioară a imaginilor, cu rezultate extrem de atrăgătoare chiar și la valori mari ale sensibilității ISO. Oferă posibilitatea fotografierii în rafală cu până la 6.5 fps și filmarea Full HD 1080 / 60p, iar funcția încorporată WiFi ușurează fluxul partajării fotografiilor. Poate fi comandat aici.

Dacă vrei să optezi pentru un aparat foto mirrorless, Nikon Z6 ar trebui să fie printre primele opțiuni. Atunci când aveți un senzor foarte sensibil la lumină, în format full frame, aveți puterea de a vă lăsa amprenta personală. Senzorul CMOS în format full frame, iluminat din spate, cu 24,5 MP și funcție AF în plan focal captează imagini cu detalii bogate, deosebit de clare. Procesorul de imagine EXPEED 6 este extrem de rapid și asigură obținerea unor imagini cu zgomot redus și interval dinamic remarcabil, atât la valori ridicate, cât și scăzute ale sensibilității ISO. Aparatul foto se găsește aici.

Blit

După ce ți-ai luat o cameră foto bună, trebuie să îți cauți și un bliț pe măsură. Bliț-ul Godox AD200 are o putere de 200W, compatibil TTL și HSS, cu un receptor radio Godox 2.4GHz X-system incorporat. Bliț-ul se poate monta pe un trepied printr-un filet 1/4 pe ambele părți, permițând atât o orientare verticală, cât și orizontală. AD200 are capete interschimbabile, oferind opțiunea de a folosi doar becul sau un cap speedlite dedicat. Bliț-ul poate fi cumpărat de aici.

Aparatură foto - Lampă circulară cu leduri

Lampa circulară Hakutatz VL-240R are 240 de leduri, temperatură de culoare de aproximativ 5500K și putere 60W. Este un accesoriu ideal pentru fotografia de tip fashion, de studio, macro sau produs. În cazul în care intenționezi să faci și fotografie de familie, cu bebeluși, o astfel de lampă este utilă întrucât nu deranjează cu zgomotul declanșării, dar și lumina continuă generată este constantă, reglabilă, difuză (datorită filtrelor din pachet). Lampa circulară se găsește aici.

Suport de umbrelă și bliț

Phottix Varos Pro S este un suport de umbrelă și bliț proiectat de fotografi profesioniști. Are un construcție solidă - aliaj de aluminiu - fiind compatibil cu umbrele cu diametrul tijei între 7 și 10mm, iar fanta de umbrelă are un unghi de 8 grade, pentru ca lumina de bliț să se îndrepte către centrul umbrelei. Suportul de umbrelă poate fi cumpărat de aici, iar pachetul include adaptor de patină (metalic) și două adaptoare de spigot: mama 3/8 la mamă 1/4 și tata 3/8a la tată 1/4. Articulația este mobilă la 180 de grade și suportă până la 25Kg. Suportul este dotat cu clemă pentru atașarea de contragreutăți.

Aparatură foto - Umbrelă difuzie

Umbrela translucentă este foarte utilă pentru orice tip de fotografie. Poate fi folosită și ca reflexie atunci când vrei să ai o lumină de umplere slabă. Umbrela de difuzie este un modificator de lumină foarte util pentru atenuarea umbrelor puternice și diminuarea reflexiilor de pe piele său obiecte lucioase. O cumperi de aici.



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.