"O adolescenta de 17 ani, din Odobesti, a ajuns miercuri, in jurul pranzului, la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Judetean Focsani, unde a primit ingrijiri medicale din partea personalului medical, pentru ca ar fi inghitit niste medicamente. Tinerei i s-au facut spalaturi stomacale si a fost internata in sectia de Pediatrie a spitalului, pentru a fi tinuta sub supraveghere medicala. Momentan, tanara este constienta, dar se afla intr-o stare de somnolenta", a declarat purtatorul de cuvant al spitalului, Alina Cosma, potrivit Agerpres.
Reprezentantii spitalului spun ca asteapta rezultatele analizelor pentru a se putea pronunta in ceea ce priveste natura substantele inghitite de adolescenta.
Tanara, care este eleva a unui liceu din Focsani, a fost gasita intinsa pe o banca din zona centrala a orasului.
"Echipajul de pe ambulanta a gasit-o pe tanara intinsa pe o banca. Cei care au sunat la 112 au vazut-o band dintr-o sticla de suc, dupa care a vomat si s-a intins pe banca", a declarat purtatorul de cuvant al Serviciului de Ambulanta Judetean Vrancea, Marinela Preda.
Potrivit unor apropiati ai tinerei, gestul ar fi motivat de faptul ca aceasta s-ar fi despartit de prietenul ei, in urma cu circa o saptamana.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro