Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, recomanda in continuare prudenta in folosirea apei de la robinet, in special in sectoarele 5 si 6 ale Capitalei, punctand ca apa, prin fierbere, mareste concentratia de clor, iar gustul se simte mult mai pregnant.

"Este decizia mamelor daca folosesc apa pentru spalarea copiilor sau nu, noi am dat recomandari. (...) Eu, personal, recomand multa grija. (...) In acest moment, pentru sectoarele 5 si 6, pentru ca acolo s-a constatat o depasire a concentratiei de clor", a declarat, joi, ministrul Sanatatii, intr-o conferinta de presa.

Sorina Pintea a precizat ca a primit fotografii de la o persoana care avea o boala rara si care a folosit apa cu concentratie mare de clor, iar persoana respectiva "a avut manifestari ciudate". "Apoi, am primit telefonic informatia de la o persoana care are astm ca a avut probleme. De aceea am facut aceste recomandari", a explicat Pintea.

De asemenea, ministrul Sanatatii a recomandat ca apa de la robinet sa nu fie folosita la gatit pentru ca apa fiarta mareste concentratia de clor, iar gustul se simte mult mai pregnant.

Potrivit ministrului, in cursul zilei de miercuri, DSP Bucuresti a primit mai multe sesizari de la cetateni care locuiau in sectoarele 5 si 6 privitor la calitatea apei potabile. "In sensul ca apa prezenta un gust si un miros puternic de clor, prezenta un gust de metale grele. In acel moment, conducerea DSP a luat legatura cu Apa Nova comunicandu-i aceste aspecte si cerandu-i sa posteze pe site-ul propriu amanunte legate de calitatea apei potabile, precum si buletine de analiza din data de 29 ianuarie, pentru ca zilnic se recolteaza probe. Inspectorii DSP au prelevat probe pe care le-au analizat, constatand o depasire a nivelului de clor peste limitele legale admise. De asemenea, acest lucru a fost comunicat firmei Apa Nova impreuna cu o adresa prin care i se cerea acesteia sa posteze pe site ca depasirile de clor sunt peste limitele legale admise si ca se recomanda nefolosirea in acest moment a apei. Lucru care nu s-a intamplat", a precizat Sorina Pintea. (Sursa: Agerpres)

Citeste si:
Cum să alegi crema de față potrivită pentru tenul tău - recomandări...
Cum să alegi crema de față...

Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.