Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a cerut Corpului de control sa faca o analiza a celor intamplate in cazul apei potabile din Bucuresti.

"In ceea ce priveste informatia care a aparut ieri la pranz, dar bazata pe niste informatii preliminare, pentru ca abia azi urmau sa vina rezultatele de laborator, am luat toate masurile care sunt printre atributiile primarului general. In primul rand am dat o dispozitie ca reprezentantii Corpului de control al primarului general sa inceapa o analiza, o verificare a celor intamplate. De asemenea, am transmis colegilor de la AMRSP (n.r. - Autoritatea Municipala de Reglementare a Serviciilor Publice) sa faca propria evaluare si am solicitat operatorului Apa Nova informatii suplimentare", a spus Firea, in sedinta CGMB.

Ea a mentionat ca doreste sa afle cine a poluat raul Arges. "Fac un apel public catre toate autoritatile statului, si ca cetatean si ca primar general, (...) sa aflu mai multe informatii despre poluator. Cine a poluat raul Arges? Cum s-a deversat acea cantitate de amoniu? Cum s-a ajuns la situatia in care Apa Nova sa trebuiasca sa regleze pentru populatie cu clor, asa cum e procedura legala? De ce nu am fost informati pe caile care sunt prevazute si in legislatie si in protocoalele interinstitutionale? Cred ca este de datoria acestor institutii sa mearga si la cauza si ulterior si la efecte", a declarat Firea.

Firea: E responsabilitatea institutiilor statului sa vada daca sunt informatii ce alerteaza inutil populatia

"Am primit informatia ieri (miercuri - n.r.), in jurul pranzului, am discutat imediat cu colegii de la Directia de Utilitati, care monitorizeaza derularea contractului cu operatorul de apa si canalizare, Apa Nova, ce se afla sub contract cu Primaria Capitalei de cativa ani, printr-un serviciu delegat de un fost Consiliu General. Am primit asigurari si am citit si comunicatul de presa ca nu e un pericol pentru populatie si ca apa e potabila, sub sanctiunile care sunt prevazute in contract si cred ca nimeni nu risca sa comunice informatii eronate Primariei Capitalei, beneficiar al acestui contract si bucurestenilor", a precizat Firea, citata de Agerpres.

Ea a mentionat ca, in cursul serii, a fost sunata de ministrul Sanatatii, care o informa ca va difuza catre presa un comunicat cu referire la apa din Bucuresti. "Mi-a precizat doamna ministru ca va fi intemeiat acest comunicat pe informatii preliminare, deoarece, asa cum primisem informatia si de la DSP, in cursul zilei de ieri, analizele de laborator finale urmau sa vina astazi, ieri erau doar niste date preliminare. Am facut exact ceea ce trebuie sa faca un primar general. (...) M-am informat, am dat dispozitie catre Corpul de control sa inceapa propria verificare, (...) am luat legatura cu AMRSP ce face in acest moment propria investigatie, mai departe cred ca e responsabilitatea institutiilor statului sa vada daca avem de-a face cu informatii publice menite sa alerteze inutil populatia din Capitala sau daca au fost informatii veridice, cata vreme operatorul care se afla sub contract vine cu analize care probeaza ca apa din Bucuresti e potabila", a subliniat primarul general.

Firea: Reprezentantii de la "Apa Nova sunt sub sanctiune penala, daca mint"

"Ei nu pot sa profereze neadevaruri, (...) avem contract ce a fost delegat in 2000. (...) Daca se va dovedi - ca nu cred ca cineva risca sa minta - acest contrat poate fi si rezilitat. (...) Cineva cred ca trebuie sa plateasca pentru aceste informatii care nu au facut altceva decat sa decredibilizeze Primaria si operatorul de apa si sa si ii sperie pe bucuresteni. (...) Cred ca totusi politicul nu trebuie sa mearga chiar atat de departe, trebuie sa aiba totusi o limita", a atras atentia Firea.
Citeste si:
Firea nu se retrage din politică: „Ar fi prematur. Nu sunt acuzată...
Firea nu se retrage din...

Apa Nova mentiona, miercuri, printr-un comunicat, ca parametrii de calitate ai apei potabile sunt in limita legala, iar mirosul de clor va disparea dupa-amiaza.

Intr-un comunicat de presa al Ministerului Sanatatii de miercuri se afirma ca, "pana la obtinerea rezultatelor finale ale probelor prelevate, specialistii recomanda locuitorilor Capitalei ca apa din reteaua publica sa nu fie folosita pentru baut, prepararea hranei sau in igiena personala".


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.