Ministrul Sanatatii, Sorina Pintea, sustine ca in acest moment nu se pune problema ca medicii rezidenti sa fie pusi sa plateasca studiile daca vor sa plece din tara dupa ce termina rezidentiatul.

"Nu am spus niciodata chestiunea asta cu platitul studiilor. Am spus ca trebuie sa gasim solutii sa tinem medicii in tara, pentru ca statul roman investeste mult intr-un medic si pregatire profesionala si financiar. Avem nevoie sa ne respectam rezidentii. In acest moment nu se pune problema", a declarat, miercuri, Sorina Pintea, la Realitatea TV, intrebata daca rezidentii vor fi pusi sa plateasca studiile in cazul in care vor sa plece din tara dupa ce termina rezidentiatul.

Ministrul a spus ca rezidentii trebuie respectati.

"Eu am spus intotdeauna ca noi trebuie sa avem grija de rezidentii nostri, dar pornind de la pregatirea profesionala. Trebuie sa ii pregatim asa cum trebuie. Am facut la un moment dat o declaratie ca nu sunt bine pregatiti si am fost inteleasa gresit. Eu, de fapt, vreau sa spun ca trebuie sa ne respectam rezidentii, dar respectul vine din felul in care ii pregatim, sa le asiguram posibilitatea sa invete", a explicat Pintea, potrivit Agerpres.

Referitor la un document al Ministerului Sanatatii trimis la Spitalul Judetean din Craiova prin care li se solicita medicilor rezidenti sa plateasca hrana, ea a spus: "Medicii rezidenti nu beneficiaza de norma de hrana, de acea mancare in garda. Firma de catering asigura gratuit pentru ca asa dorea. La un moment dat, firma a spus: sunt mai multi medici rezidenti, nu mai dorim sa le asiguram norma. Si atunci spitalul a spus- daca doriti sa luati masa contra a zece lei. A fost doar o chestiune de Craiova. Un medic rezident are salariul incepand de la 2.500 in primul an, pana la 6.000 in ultimul an. Deci, 10 lei de doua ori pe luna nu cred ca ar fi foarte mult".


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.