Rezolutia a fost aprobata cu 514 de voturi pentru, 107 impotriva si 38 de abtineri.
Rezolutia se bazeaza pe un raport realizat de europarlamentarul bulgar Serghei Stanisev (Grupul Aliantei Progresiste a Socialistilor si Democratilor - S&D), in care el aduce critici Consiliului UE pentru ca nu a permis aderarea Romaniei si Bulgariei la Schengen.
In dezbaterea care a avut luni in plenul PE de la Strasbourg asupra raportului, Stanisev a spus ca Consiliul UE a incalcat regulile europene in ultimii sapte ani prin faptul ca nu a luat o decizie in legatura cu aceasta chestiune, potrivit BTA, scrie Agerpres.
El a acuzat de asemenea absenta vreunui reprezentant al Consiliului UE la discutia de luni, "in contextul in care aceasta este institutia careia ii este adresat raportul, in ciuda promisiunii guvernului austriac (care detine presedintia Consiliului UE - n.r.) ca aceasta chestiune ar trebuie sa fie pe agenda in acest semestru".
El a mai afirmat ca sunt "nedrepte" incercarile de a cupla extinderea Schengen prin aderarea Romaniei si Bulgariei de Mecanismul de Cooperare si Verificare (MCV) al Comisiei Europene pentru monitorizarea progreselor celor doua tari in lupta impotriva coruptiei si combaterea crimei organizate.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro