Fostul ministru al Apararii, Gabriel Oprea, a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranillor.

"11 noiembrie este Ziua Veteranilor, ziua in care celebram incheierea oficiala a Primului Razboi Mondial. In data de 11 noiembrie 1918, la ora 11.00, intra in vigoare Armistitiul intre Puterile Antantei si Germania, prin care s-au creat si conditiile necesare realizarii Marii Uniri de la ‪1 decembrie‬, in acelasi an, in tara noastra.

Astazi cinstim memoria eroilor Primului Razboi Mondial, dar noi, romanii, ne amintim in aceasta zi si de sacrificiul militarilor romani care au participat la misiuni in afara teritoriului statului, sacrificiu pe care nu avem voie sa-l dam, vreodata, uitarii.

In semn de suprema recunostinta pentru cei care au faurit istorie in numele idealurilor sacre ale umanitatii, in anul 2010 am inaugurat Monumentul Eroilor militari cazuti in misiune in Teatrele de Operatii si pe teritoriul Romaniei.

Monumentul aflat in Parcul Tineretului a fost realizat prin contributia personala a mea si a primarului Cristian Popescu Piedone si donat Ministerului Apararii Nationale.

Prin ridicarea acestui monument, am dorit sa aducem un omagiu vesnic, de suflet, militarilor care si-au sacrificat viata departe de granitele tarii, dar si pe teritoriu national, onorand, cu demnitate, juramantul fata de Patrie.

Datoram un profund respect veteranilor, soldatilor romani si straini care au luptat cu toata fiinta lor pentru ca generatiile care le-au urmat sa traiasca intr-o lume demna si libera.

In memoria eroilor care si-au dat viata pe campurile de lupta si din respect si recunostinta fata de veterani, cu totii avem datoria sa promovam si sa aparam interesele de securitate ale Romaniei", a scris Gabriel Oprea pe Facebook.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.