Potrivit unui comunicat al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, luni, in jurul orei 13:00, personalul medical al Penitenciarului-Spital Bucuresti-Rahova a intervenit pentru acordarea primului ajutor in cazul unei persoane aflate in custodie, concomitent fiind solicitat sprijinul serviciului unic de urgenta 112.
"In ciuda eforturilor depuse de personalul specializat, decesul persoanei in cauza a fost declarat in jurul orei 14,30. Aceasta se afla in evidenta unitatii cu o serie de afectiuni medicale cronice, pentru care se acordau ingrijiri si tratament potrivit recomandarilor medicilor specialisti. In conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la informarea: familiei persoanei condamnate, judecatorului de supraveghere a privarii de libertate, Parchetului de pe langa Tribunalul Municipiului Bucuresti, INML Bucuresti", se mai arata in comunicatul ANP.
Alexandru Visinescu fusese operat luna trecuta la Spitalul „Bagdasar Arseni” pentru o ruptura de splina si mai multe coaste rupte. Oficial, Administratia Nationala a Penitenciarelor a afirmat ca Alexandru Visinescu se ranise in urma unei caderi involuntare, rezultat al unui episod lipotimic, dar au circulat informatii ca ar fi fost, de fapt, batut, cand se afla internat in spitalul penitenciarului Jilava, scrie Digi24.
El ceruse anterior sa fie pus in libertate, invocand situatia sa medicala, insa solicitarea i-a fost respinsa de instanta.
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Horoscop săptămânal: Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în...
Sursa: garbo.ro
-
Cum să trimiți cele mai sexy sms-uri care îl vor face să se gândească la tine...
Sursa: kudika.ro