Fostul finantator al Clubului Dinamo Cristian Borcea a fost adus vineri seara la sediul DIICOT, unde a fost audiat mai multe ore, dupa care procurorii au decis ca el sa fie cercetat in libertate, sub control judiciar pe cautiune.
DIICOT sustine ca, in intervalul ianuarie 2010 - octombrie 2013, o grupare a actionat coordonat, pe doua circuite fictive, in scopul inregistrarii in contabilitate de cheltuieli nereale (ce a avut drept rezultat denaturarea masei impozabile cu consecinta sustragerii de la plata unor taxe si impozite catre bugetul de stat) si spalarii sumelor de bani astfel rezultate, prin intermediul unor contracte fictive de prestari servicii, comision, achizitii nereale sau transferuri financiare interne/externe.
Grupul infractional a fost constituit de catre Vitalie Burca, Dmitry Grigoryev (fost vicepresedinte si chief financial officer la Rompetrol Group) si Sergey Vassilyev, activitatea acestuia fiind sprijinita, printre altii, de Zhakenov Askar (fost chief information officer la Rompetrol Group).
Despre autor:
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Spațiile verzi și eficiența energetică, viziunea pentru un București sustenabil
Sursa: green.start-up.ro
-
Dan Mihăescu: Ce trebuie să știe fondatorii despre GapMinder Fund II?
Sursa: start-up.ro
-
Secretele vedetelor de la Hollywood pentru un machiaj impecabil. Tehnici și...
Sursa: garbo.ro
-
Venituri de peste 300 de milioane de euro pentru Jumbo, în 2023. Care sunt...
Sursa: retail.ro
-
Cum se poate evita insolvența. Expertul care s-a ocupat de cazul Blue Air:...
Sursa: wall-street.ro
-
Afirmații delirante din partea unui preot: femeile agresate se*ual trebuie să...
Sursa: kudika.ro
-
UniCredit vede oportunități de consolidare în România
Sursa: futurebanking.ro