Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a indemnat enoriasii care au participat la Liturghia de duminica, la Catedrala Arhiepiscopala "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din Constanta, sa participe la referendum, argumentand ca astfel vor vota pentru familia randuita de Dumnezeu.

"Ieri si astazi ne-au fost pregatite doua zile in care sa mergem sa votam pentru familia asa cum a intemeiat-o Dumnezeu, barbat si femeie. Sa mergem cu totii. Eu am fost ieri. Care nu ati fost, sa mergeti. Este singurul vot nepolitic. Nu a pornit de la niciun politician, ci a pornit de la oamenii cu credinta care au vrut ca sa avem viitor neamul nostru. Si calugarii fac acest vot pentru ca in familii se nasc viitori monahi. De aceea, sa nu ne lasam inselati de cei ce spun ca este un vot politic. Multi oameni au fost derutati. Noi sa intelegem ca familia este lasata de Dumnezeu", a afirmat IPS Teodosie, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, cine nu intelege "lumina" inseamna ca este cuprins de "intuneric".

"Asadar, cred ca, astazi, Dumnezeu va lumina pe cat mai multi sa voteze pentru familie. Nu-i uram pe cei ce sunt impotriva. Doamne fereste, cum sa ii urati daca nu inteleg. Cine nu intelege lumina inseamna ca este cuprins de intuneric. De aceea, spune Mantuitorul, umblati pana este ziua, ca vine intunericul cand nimeni nu mai stie unde merge. Cine nu are lumina, si lumina este Hristos, poate umbla in intuneric. Vorbesc cei ce sunt impotriva familiei despre Hristos? Gasesc temei in invatatura lui Hristos? Nicidecum. Atunci cum sa le gasim o scuza? Le gasim o scuza si ne este mila. Le gasim scuza ca la ei nu a ajuns lumina", le-a spus arhiepiscopul enoriasilor.

El a mentionat ca ar sta de vorba cu toti cei care sunt nedumeriti cu privire la insemnatatea familiei.

"Trebuie sa ne sarguim si in zilele urmatoare ne vom sargui cat mai mult. Eu i-as primi sa stau de vorba pe toti cei care sunt nedumeriti cu privire la familie. Pentru ca nu vorbim de la noi. Vorbim de cel ce ne-a facut, ne poarta de grija si ne insoteste si ne lumineaza in toate zilele vietii noastre. De aceea rugam pe bunul Dumnezeu sa ne ajute sa ramana tara noastra o familie crestina si sa mergem mai departe cu credinta, cu biserica si cu toate traditiile noastre sfinte. Amin", a sustinut arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.