"Incep prin a prezenta scuzele mele tuturor celor care au avut de suferit in urma violentelor de saptamana trecuta, fie ei civili sau jandarmi militari", a declarat Carmen Dan, la sediul MAI, potrivit Agerpres.
Demnitarul a precizat ca informatiile pe care autoritatile le aveau inainte de 10 august nu indicau o situatie generatoare a unei crize de ordine publica ce ar putea ameninta stabilitatea politica, economica ori sociala.
"In legatura cu activarea Centrului National de conducere a actiunilor de ordine publica sau conducerea actiunii de la nivelul MAI, mai precis a aparatului central, precizez ca informatiile primite anterior datei de 10 august nu au indicat o situatie generatoare a unei crize de ordine publica, care prin complexitate, amploare si intensitate sa ameninte stabilitatea politica, economica ori sociala, ordinea si valorile constitutionale, asa cum defineste HG 1852/2014. In aceste conditii, neexistand date privind actiuni generatoare de consecinte deosebite, nu s-a impus activarea acestui centru. Misiunea din data de 10 august a fost executata de unitatea teritorial competenta, respectiv Directia Generala de Jandarmi a Municipiului Bucuresti. De asemenea, prin ordin al sefului Directiei, comandant al misiunii a fost desemnat domnul maior Laurentiu Cazan. Acesta a avut la dispozitie efectivele Jandarmeriei Capitalei, resurse suplimentare asigurate de Brigada Speciala de Interventie, dar si jandarmi din gruparile mobile Ploiesti, Bacau, Constanta, Craiova. Conducerea misiunii s-a realizat din grupul de comanda inaintat, situat in Piata Victoriei", a declarat Carmen Dan.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro