Social 16 August 2018 10:11
Medici de la Spitalul de Obstetrica si Ginecologie Cuza Voda sustin ca vor sa faca plangere penala pe numele unei femei care a fost la un pas de moarte, dupa ce miercuri a intentionat sa nasca acasa cu ajutorul unei doule, a carei identitate nu vrea sa o dezvaluie, dupa ce anterior a nascut printr-o operatie cezariana.
Seful sectiei de obstetrica si ginecologie din cadrul Spitalului Cuza Voda din Iasi, prof. univ. dr. Mircea Onofriescu, a declarat ca o femeie in varsta de 31 de ani, care a nascut in 2016 un copil prin cezariana, a decis sa nasca cel de al doilea copil la domiciliu, cu ajutorul unei persoane care nu are cunostinte medicale de specialitate.
"Pacienta, din Iasi, cu sarcina la termen, supravegheata pe parcursul sarcinii de un medic specialist, cu o nastere anterioara prin operatie cezariana in 2016, sarcina de 42 de saptamani, dar cu circulara dubla de cordon ombilical, s-a prezentat in jurul orei 19.30 - 20.00 in Triajul Maternitatii Cuza Voda acuzand dilatatie completa si capul fetal blocat la stramtoarea superioara, cu suferinta fetala acuta. Pacienta a declarat debutul travaliului la domiciliu, in jurul orei 14.30, fiind monitorizata de la ora 15.30 la domiciliu, de o doula, adica persoana care nu are cunostinte medicale si nici experienta in asistarea unei nasteri si care ajuta doar psihologic o nastere naturala. Pacienta nu a vrut sa precizeze identitatea acestei persoane. Monitorizarea a fost efectuata declarativ prin monitorizarea batailor de cord fetal si tuseu vaginal. Ea declara ca i s-au explicat verbal riscurile nasterii la domiciliu si ale uterului cicatricial (nasterii prin cezariana - n.r) de catre persoana numita doula, dar nu a semnat vreun act oficial", a declarat pentru Agerpres medicul Mircea Onofriescu, presedintele Societatii Romane de Obstetrica si Ginecologie.
Potrivit acestuia, actul medical desfasurat la domiciliu este de o "gravitate extrema", mai ales in cazul gravidelor care decid sa nasca acasa dupa ce, anterior, au nascut printr-o operatie cezariana.
"In ultima luna au murit in conditii de spital doua gravide care au nascut natural dupa nastere prin operatie cezariana. Pacienta nu doreste sa ne comunice datele personale ale doulei, pentru a putea sa evitam alte situatii de o gravitate extrema. Mai mult, doreste externarea din spital, desi starea ei si a copilului nu este corespunzatoare. Ea prezinta si semne de depresie postpartum si nu intelege gravele complicatii care pot aparea la nivelul vaginului si perineului sau care pot afecta copilul. El poate avea probleme neurologice si trebuie monitorizat in continuare", a declarat Onofriescu.
Medicul a mentionat ca este primul astfel de caz cu care personalul respectivei unitati sanitare se confrunta.
"Este primul caz de acest fel cu care ne confruntam. Este de o gravitate deosebita si va fi analizat si la nivel de societate profesionala nationala pentru a nu se mai pune in pericol viata mamelor si copiilor dintr-o lipsa de educatie sanitara evidenta. Voi face si o plangere penala pentru a afla cine este persoana care a asistat nasterea. In Marea Britanie si in alte state occidentale se practica nasterile la domiciliu, dar cu personal specializat. Niciun cadrul medical din lume nu va asista insa o nastere naturala la domiciliu daca pacienta a avut anterior operatie cezariana. Exista foarte multe riscuri si complicatii in astfel de situatii. De aceea, daca o gravida alege sa nasca natural dupa operatie cezariana asta trebuie sa se intample intr-un spital, cu personal specializat si, mai ales, cu experienta", a declarat Mircea Onofriescu.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.