"Dragi prieteni, dupa 20 de ani de eforturi pe care le-am dedicat schimbarii in Romania, voi face acum tot mai mult pasul si spre actiuni care vizeaza intreaga umanitate, nu doar o tara.
In cursul dupa-amiezii de maine voi pleca in Finlanda, unde ma voi angrena pentru o perioada mai lunga in proiecte creative care au legatura si cu Romania, dar nu numai.
Biletul de avion este doar dus. Daca si cand voi reveni va fi o decizie pe care o voi lua acolo.
Imi doresc sa revin la un moment dat, imi doresc sa pun umarul din nou la ridicarea Romaniei. Am muncit din greu si m-am luptat pentru libertate, dreptate, justitie si o dezvoltare morala a societatii noastre. Am inregistrat numeroase succese si am contribuit la schimbari de mentalitate de natura sa apropie tara noastra de cele civilizate, prospere si dezvoltate din occident.
E drept si ca de multe ori nu am fost inteles, iar alteori am fost crunt lovit, chiar de catre apropiati in care investisem incredere si prietenie. Dar cumva ma asteptam la astfel de lucruri, iar tot ceea ce am avut de suferit m-a fortificat interior in cele din urma.
Voi reveni sa lupt pentru Romania in contextul in care voi avea sentimentul ca o pot face intr-un cadru eficient, alaturi de oameni de calitate si ca beneficiez de sprijinul foarte multora. Altfel ar fi timp si energie irosite.
Vom comunica aici des, iar detalii despre proiectele la care voi lucra va voi oferi pe masura ce ele se vor apropia de implinire.
Numai bine va doresc tuturor!", a scris Remus Cernea pe Facebook.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
Mai multe despre
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
[hi]Digitail[/hi], drumul din Iași la investiție series B și peste 10.000 de...
Sursa: start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
George Burcea, moment controversat! De ce a izbucnit când a fost întrebat...
Sursa: kudika.ro
-
Tragedie șocantă în showbiz. Celebrele gemene Kessler au murit mână în mână,...
Sursa: garbo.ro