Social 15 Iunie 2018 10:39
Un barbat in varsta de 44 de ani a murit dupa ce, in noaptea de joi spre vineri, a fost lovit de un autoturism pe o trecere de pietoni situata in fata unei scoli din centrul orasului Arad. In urma impactului, barbatul a fost proiectat la o distanta de aproximativ 30 de metri pe drum.

Accidentul s-a petrecut aproape de miezul noptii, pe Calea Iuliu Maniu, pe trecerea de pietoni din fata Colegiului National de Informativa.

Barbatul de 44 de ani traversa regulamentar strada, insa un sofer nu i-a acordat prioritate si l-a izbit puternic, fiind aruncat la o distanta de aproximativ 30 de metri pe sosea, iar o parte din lucrurile sale au fost gasite la o distanta de peste 50 de metri.

La sosirea echipajului SMURD, barbatul era in stare de inconstienta, cu rani grave. Manevrele de resuscitare aplicate au fost in zadar, iar medicii au fost nevoiti sa declare decesul.

Potrivit purtatorului de cuvant al Politiei Arad, Claudia Iuga, soferul in varsta de 28 de ani avea o alcoolemie de 0,06 mg/l alcool pur in aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice in vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Politistii cred ca soferul circula cu viteza excesiva, avand in vedere impactul violent, urmand sa fie cercetat pentru ucidere din culpa, potrivit Hotnews.ro.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.