Baiatul in varsta de 14 ani a fost gasit de medici in stop cardio-respirator, iar manevrele de resuscitare nu au avut succes.

Solicitarea a fost facuta la ora 21.57, iar ambulanta a ajuns imediat pentru ca sediul nostru este foarte aproape de locatia respectiva. Este vorba despre un banchet cu elevi de clasa a VIII-a. La sosirea ambulantei, am gasit un baiat in varsta de 14 ani in stop cardio-respirator. S-au inceput manevrele de resuscitare, chiar s-au administrat si doua socuri electrice, si a fost preluat si dus la camera de garda pentru continuarea manevrelor de resuscitare. Acolo a fost declarat decesul, deci manevrele de resuscitare au fost fara succes”, a declarat reprezentantul Serviciului de Ambulanta Judetean (SAJ) Teleorman, Cristian Popescu.

Parintii baiatului, originar din comuna Vitanesti, au observat ca in ultima perioada acesta ar fi acuzat dureri in jurul toracelui, dar medicii i-au asigurat ca este vorba despre afectiuni normale cresterii.

"Din relatarile celor de fata, se pare ca baiatul, in timp ce era la masa, a cazut de pe scaun, l-au intins, insa moartea a fost subita. Au venit si parintii, care au spus ca ar fi avut ceva probleme, fiind cu el pentru diverse investigatii medicale, dar li s-a spus ca nu este nimic anormal, fiind in crestere”, a mai declarat Cristian Popescu.

Cazul a fost semnalat anchetatorilor de catre medicii Spitalului Judetean Alexandria, iar procurorii de la Parchetului de pe langa Tribunalul Teleorman, pentru moarte suspecta, potrivit Mediafax.