Un grup de diavoli tasmanieni sanatosi a fost gasit intr-o parte izolata a insulei Tasmania, descoperire care reaprinde speranta privind salvarea speciei pe cale de disparitie, relateaza DPA.

Marsupialele, care traiesc numai in Tasmania, au fost lovite de o boala contagioasa numita Devil Facial Tumour Disease (DFTD), care a provocat decimarea a peste 80% din populatia acestei specii in ultimele doua decenii.

Cele 14 exemplare de diavol tasmanian, care nu sufera de boala infectioasa, au fost gasite de oamenii de stiinta in timpul unei expeditii de conservare de opt zile in Golful Epavei, din sud-vestul insulei, si in zona Golfului Nye, a declarat duminica pentru DPA David Pemberton, managerul programului "Save the Tasmanian Devil".

Animalele au varste cuprinse intre 18 luni si cinci ani.

"Descoperirea este foarte semnificativa. Cel mai important lucru este ca locatia geografica in care au fost descoperiti diavolii este total izolata de restul populatiei", a mai spus el.

"Suntem siguri ca exista mai multe exemplare", a adaugat David Pemberton.

Diavolul tasmanian, care si-a primit numele din cauza tipatului pe care il emite, este cel mai mare carnivor marsupial. Un adult are o lungime de pana la 70 cm si cantareste 12 kg.

Oamenii de stiinta au adunat excremente ale animalului si tesuturi din urechi. Mostrele sunt in prezent analizate in laboratoare pentru a determina diversitatea genetica a diavolilor tasmanieni sanatosi si a-i compara pe acestia cu specimenele din populatiile infectate.


Despre autor:

Clara Vacaru
Clara Văcaru a revenit in echipa 9am in anul 2022, după o pauză de doi ani. Pasionată de știri de când se știe, a terminat Facultatea de Jurnalism și lucrează în presă de peste 10 ani.
Crede cu tărie că “informația este putere” și visează ca, în viitor, să aibă o afacere în domeniul educației.
Mai multe

Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.