24 Aprilie 2018 , 15:02 in Social
Daca te-ai hotarat sa te muti si ai decis ca cea mai buna varianta ar fi sa inchiriezi un apartament, trebuie sa te pregatesti temeinic pentru ziua cea mare, adica atunci cand mergi sa vizionezi locuintele care s-au apropiat cel mai mult de idealul tau, din anunturile imobiliare. Exista cateva detalii pe care trebuie sa le treci in revista odata intrat alaturi de agentul imobiliar sau de proprietar in casa care ar putea sa-ti devina locul cel mai drag si mai primitor, in care abia astepti sa te intorci dupa o zi plina.

Dupa ce ai stabilit un buget in care te poti incadra, ai identificat anunturile favorabile, ai planificat o vizionare, inarmeaza-te cu rabdare si porneste la vanatoarea de apartamente. Iata ce nu ar trebui sa scapi din vedere atunci cand iti este permis un tur al casei.

Siguranta

Incepe verificarile chiar de la intrare. Incuietorile si usa ar trebui sa fie foarte sigure si sa nu fie subrezite de timp sau o utilizare indelungata. La fel si ferestrele, care ar trebui sa se inchida complet si usor. Siguranta ta si a familiei tale ar trebui sa stea pe primul loc in orice situatie, dar poate interveni si factorul de mentinere a unei temperaturi ideale pentru casa, care, in cazul in care geamurile nu se inchid corespunzator, ar fi greu de atins.

Sanatatea

Imediat dupa siguranta, e foarte importanta sanatatea ta si a celor cu care urmeaza sa locuiesti. Asadar, mucegaiul sau igrasia nu ar trebui sa-si aiba locul in casa ta. Uita-te atent pe tavanul apartamentului si observa daca acesta este perfect alb sau apar din loc in loc si pete galbene ori maro. In cazul in care sesizezi prezenta acestora, cel mai probabil locuinta se va tapeta cu un strat de mucegai care ar putea sa-ti provoace, in timp, probleme de sanatate, de la declansarea astmului pana la boli grave ale sistemului respirator.

Confortul

Cand spunem „confort” nu ne referim doar la o saltea de pat ortopedica sau la o canapea in care te afunzi, ci si la utilitatile de care poti beneficia intr-o locuinta. De pilda, o presiune prea mica la apa ar putea sa-ti provoace mari neplaceri. Imagineaza-ti finalul unei zile pline in care abia astepti sa faci un dus, ca mai apoi sa te pregatesti de un somn odihnitor, insa cand dai drumul la robinet, apa curge fara putere, astfel incat nu reusesti sa scoti spuma din par decat dupa insistente indelungi. Verifica presiunea din robinete, atat din cele de la baie, cat si din cel de la bucatarie, ca sa nu te confrunti cu neplaceri in acest sens.
La fel de importanta este si presiunea la gaz. O putere mult prea mica a gazului in masina de gatit ar putea sa-ti rapeasca minute pretioase dintr-o zi chiar si pentru prepararea unui ceai. Nu trece cu vederea nici acest detaliu important.

Comoditatea

Foarte importanta atunci cand poti raporta o absenta a ei, comoditatea este un alt aspect de care trebuie sa tii cont cand alegi o locuinta. De exemplu, lipsa unui loc de parcare dedicat apartamentului in care urmeaza sa stai poate reprezenta un adevarat disconfort. Cum ar fi sa fii nevoit sa lasi masina la cateva blocuri distanta de casa, cand vii incarcat de cumparaturi? Sau, mai rau, sa o lasi pe un loc pe care il credeai a fi liber, dar sa te trezesti cu stergatoarele ori oglinda rupte, din razbunarea unui alt sofer? Asadar, daca ai masina, cauta sa inchiriezi sau sa cumperi o locuinta care vine la pachet cu un loc de parcare platit la scara.

Trebuie sa tii cont de toate aceste detalii cand cauti casa visurilor tale. Daca locuinta care se apropie cat mai mult de asteptarile tale si se incadreaza in bugetul alocat,, poti fi fericit ca ai gasit cea mai buna oferta de pe piata pentru tine! Si nu uita ca pe Storia poti gasi apartamente de inchiriat in Cluj si in toata tara.



Te-ar putea interesa si:

Vrei sa fii la curent cu cele mai importante stiri?
Urmareste-ne si pe Facebook
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Facebook Twitter

Aboneaza-te la 9AM sau conecteaza-te prin Facebook pentru a primi periodic articole similare.
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului Ce detalii trebuie sa verifici atunci cand vizionezi un apartament.